Ministrul Rafila: Este necesară o reformă a spitalelor din administraţia bucureşteană

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat luni că este necesară o reformă a spitalelor administraţiei din Bucureşti. De asemenea, acesta spune că au fost „multe probleme” cu spitalele aflate în subordinea Primăriei Capitalei.

Alexandru Rafila a fost prezent luni la Conferinţa organizată de Colegiul Medicilor Stomatologi din România, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii Orale, potrivit Agerpres.

„Spitalele din subordinea Primăriei Capitalei au un coordonator în momentul de faţă, se numeşte ASSMB. Am avut foarte multe probleme cu aceste spitale din subordinea Primăriei. Spitalul Colentina funcţionează fără autorizaţie sanitară de funcţionare, a funcţionat două luni de zile. (…) I-a expirat autorizaţia sanitară la sfârşitul anului trecut – în luna ianuarie şi cred că în februarie nu a avut autorizaţia sanitară. Imediat cum am aflat acest lucru am trimis DSP, avem un raport complet al evaluării activităţilor acolo în spitale. Între timp cred că a fost obţinută această autorizaţie. (…) Alte spitale au probleme serioase. (…) Sigur că o reformă a spitalelor din administraţia Bucureşteană este necesară. Este clar că acolo sunt foarte multe lucruri care nu funcţionează”, a spus Rafila.

În opinia sa, abordarea managerului Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Cătălin Cîrstoiu, cu privire la spitalele administrate de ASSMB este „binevenită”, însă trebuie să ţină cont de anumite particularităţi: ”În primul rând că unificarea trebuie să ţină de secţiile existente în spitale multidisciplinare. Colentina are secţie de ortopedie. Este greu de crezut că poţi să unifici un spital de ortopedie cu un spital care are deja secţie de ortopedie. Dar asigurarea unor consorţii care să facă posibilă, din punctul meu de vedere, achiziţia centralizată ceea ce duce la costuri mult mai mici a principalelor materiale sanitare pentru toate spitalele din Bucureşti din subordinea ASSMB, pentru că sunt unele în subordinea Ministerului Sănătăţii, operarea unor baze comune de analize de laborator”, a arătat Rafila.

Potrivit acestuia, nu se poate merge pe ideea că se vor desfiinţa spitale în Bucureşti.

„Toate aceste lucruri sunt raţionale, nu trebuie însă să mergem cu ideea că se vor desfiinţa spitale, pentru că din punctul acesta de vedere cred că opţiunea este clară – nu se vor desfiinţa în niciun fel spitale, pentru că Spitalul Foişor este un spital care, dacă o să îl vizitaţi, se compară sau chiar depăşeşte clinicile private din România şi poate şi din alte ţări din punct de vedere al infrastructurii, calităţii serviciilor, or modul în care fac controlul infecţiilor. (…) Eventuale consorţii de spitale să funcţioneze în sensul aducerii la nivelul mai înalt al celor care nu sunt acolo şi să nu pună în vreun fel probleme legate de înţelegerea acestui concept”, a explicat ministrul.

Cătălin Cîrstoiu declara săptămâna trecută că Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) şi spitalele aflate în administrarea Primăriei Capitalei ar trebui reorganizate.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati