Ministrul Rafila: Primul transplant hepatic pediatric realizat la Spitalul „Grigore Alexandrescu” a avut succes

Primul transplant hepatic pediatric realizat la Spitalul „Grigore Alexandrescu” a avut succes, iar fetiţa se află într-o stare bună, cu o evoluţie bună, a declarat vineri ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

„A avut succes din punctul de vedere al specialiştilor şi implicit şi al meu pentru că fetiţa este într-o stare bună. A evoluat foarte bine. Aş vrea să mulţumesc echipei mixte de la Institutul Fundeni şi de la Spitalul Grigore Alexandrescu care a realizat acest transplant. (…) Este important că lucrurile se schimbă în domeniul transplantului pediatric. Transplantul hepatic pediatric este o prioritate şi pentru noi. Avem acum al doilea centru în Bucureşti care se specializează în acest sens. (…)

Fetiţa care a beneficiat de transplant avea o afecţiune virală cronică care a dus la alterarea funcţie hepatice, apariţia cirozei hepatice şi transplantul de la un donator copil, care din păcate a decedat într-un accident tragic, face într-un fel să ne conducă la concluzia că trebuie să găsim şi o soluţie încât numărul de donatori, nu neapărat cei care în momentul de faţă sunt mai mult sau mai puţin întâmplători ca şi donatori, trebuie să reglementăm încât donarea de organe să poată să fie mult mai consistentă în România dacă vrem să dezvoltăm acest tip de activitate”, a afirmat demnitarul, potrivit Agerpres.

Rafila a spus că Ministerul Sănătăţii doreşte dezvoltarea activităţii de transplant, care este „esenţială” pentru viaţa multor pacienţi.

„Ne dorim să avem stabilitate şi posibilitate să dezvoltăm această activitate care în mod evident este esenţială pentru viaţa multora dintre oamenii din Români care au diverse afecţiuni de obicei cronice care sunt incompatibile cu viaţa în lipsa unui transplant. Dacă ne referim la copii, situaţia este cu atât mai delicată”, a spus Rafila.

Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală a anunţat pe data de 18 februarie realizarea primului transplant hepatic pediatric în unitatea medicală.

Intervenţia face parte din programul de transplant început de scurt timp în Spitalul „Grigore Alexandrescu”.

Pacientul căruia i s-a efectuat transplantul hepatic este în vârstă de 11 ani şi era cunoscut cu insuficienţă hepatică şi ciroză hepatică decompensată.

Potrivit sursei citate, intervenţia a fost efectuată de o echipă de chirurgi a Spitalului ”Grigore Alexandrescu”, coordonată de conferenţiar doctor Laura Bălănescu, şi o echipă de chirurgi de la Institutul Clinic Fundeni, formată din profesor universitar doctor Irinel Popescu şi medicul Doina Hrehoreţ, anunţa unitatea medicală.

Totodată, echipa mixtă a fost coordonată de profesor universitar doctor Irinel Popescu.

Echipa de medici anestezişti a fost formată din doctor Ruxandra Fota din cadrul Institutului Clinic Fundeni şi din medicii Florin Rusu şi Alexandru Baetu din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii ”Grigore Alexandrescu”, echipa de anestezie fiind coordonată de medicul Ruxandra Fota.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati