Ministrul Sănătății promite că de săptămâna viitoare vom avea Euthyrox în farmacii

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, promite că de săptămâna viitoare vor reapărea în farmacii mai multe medicamente căutate de populație, între care și Euthyrox, el arătând și că spitalele au pe stoc în acest moment Platinium și Kaletra, necesare pentru tratarea pacienților cu COVID-19.

„Am luat legătură cu toți furnizorii și vor suplimenta această producție și vom avea și acel Euthyrox de săptămâna viitoare. Pentru Metformin avem diverse medicamente care sunt analogice, dar din acest moment avem și Platinium, avem și Kaletra, s-au făcut mai multe donații.

Ambele medicamente se pot folosi și pentru HIV, cum e Kaletra, iar Platinium pentru artrită reumatoidă. Sunt boli care nu sunt COVID și care au nevoie de aceste medicamente”, a declarat Nelu Tătaru, potrivit Ziare.com.

Ministrul Sănătății a precizat că farmaciile s-au golit și de paracetamol, dar și alte medicamente, deoarece populația și-a făcut stocuri acasă „în virtutea așteptării unor perioade mai grele”.

Criza de Euthyrox în farmaciile din România a apărut încă din luna februarie, acest medicament fiind destinat tratării afecțiunilor tiroidiene.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati