Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, spune că noul stadion din Giulești reprezintă „o cauza pierdută”.
Stroe susține că arena din Giulești nu poate fi gata la timp pentru EURO 2020, în condițiile în care ordinul de reconstrucție ar fi fost dat abia în septembrie 2019.
„La Giulești, eu îi rog pe toți cei care își închipuiau că dacă dai ordin de începere a lucrărilor în septembrie 2018, ești gata cu el în 2019 în luna iunie, să se ridice și să o afirme public. Deci, Giulești este o cauza pierdută, atâta timp cât ordinul s-a dat în septembrie 2018”, a spus Stroe, potrovit Ziare.com.
Apoi, Stroe a menționat că nici reconstrucția stadionului Dinamo nu poate începe din cauza problemelor juridice avute cu Nicolae Badea.
„Are un regim juridic este neclar, acesta este și motivul pentru care până în momentul de față nu s-a făcut nimic. Până nu se rezolva problema juridică nu există niciun cadru legal că să putem reface stadionul Dinamo, dar, atenție, nu abandonăm acest lucru”, a mai spus Stroe.
Pentru EURO 2020, se speră doar că stadioanele Steaua și Arcul de Triumf pot fi gata la timp.