Ministrul sportului: Stadioanele vor rămâne închise pentru public

Stadioanele vor rămâne închise pentru public. Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, spune că rămâne ferm în această privinţă având în vedere numărul în creştere al cazurilor de COVID-19.

„În ziua cu un record de cazuri de infectări pentru România, cu o întreagă echipă de fotbal afectată (n.r. – FC Dinamo), prezenţa publicului pe stadioane este ultimul subiect pe care îl putem discuta. Sportul are nevoie de spectatori, dar stadioanele vor rămâne închise pentru public câtă vreme există un pericol major pentru siguranţa oamenilor. Suntem fermi în această privinţă. Nu putem să ne jucăm cu sănătatea publică”, a afirmat Stroe pe contul personal de Facebook, scrie bucurestifm.ro.

„Îi rog pe toţi, indiferent de funcţie, de poziţia pe care o au, să fie responsabili şi să nu mai lanseze asemenea scenarii fără temei. Încă putem câştiga această luptă, putem limita răspândirea virusului printr-un efort comun, în sport şi în întreaga societate”, a adăugat ministrul Tineretului şi Sportului.

Şase jucători ai echipei Dinamo, testaţi pozitiv pentru coronavirus

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati