Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, la Caracal, că în acest an compania CFR Călători va primi primele garnituri de trenuri noi după o perioadă de aproximativ 20 de ani în care nu s-au făcut deloc achiziţii de trenuri noi pentru călători, transmite Agerpres.ro.
Grindeanu a menţionat că s-a încheiat deja licitaţia pentru 37 de garnituri de trenuri noi.
„Ultima dată s-au cumpărat trenuri noi de călători în România acum vreo 20 de ani, deci de 20 de ani nu s-au cumpărat trenuri noi în România, mă refer la CFR Călători. Au mai fost modernizate însă, dar nu garnituri de tren noi. Anul acesta vor veni primele garnituri de tren noi. Avem deja închisă licitaţia pentru 37 de trenuri noi, garnituri, iar anul acesta încă 82, ceea ce înseamnă şi trenuri de lung parcurs, şi trenuri de scurt parcurs. Asta înseamnă ceva, dacă de 20 de ani nu s-a investit în această zonă, lucrurile nu pot fi făcute peste noapte, ci trebuie apucate încet, încet, toate şi rezolvate pe rând, pentru că de aceea, neinvestindu-se după Revoluţie aproape deloc, este una din cauzele pentru care avem şi incidente pe calea ferată”, a afirmat ministrul Sorin Grindeanu.
Ministrul Transporturilor a spus că în următorii ani vor fi făcute investiţii masive, din fonduri europene, pentru infrastructura feroviară şi pentru material rulant.
„Faptul că nu s-a investit duce la o viteză a trenurilor în România care e, poate, una din cele mai scăzute din Europa în acest moment. Iar investiţiile atât pe zona de infrastructură, cât şi pe material rulant, în anii viitori vor fi masive din bani europeni. Asta e un lucru foarte bun, mai ales că de vreo 30 de ani pe zona de CFR putem să spunem că nu s-a investit aproape deloc”, a adăugat Sorin Grindeanu.
Ministrul Sorin Grindeanu şi senatorul Paul Stănescu, secretar general al PSD, s-au aflat miercuri într-o vizită la fabrica de vagoane Astra Rail Caracal, la împlinirea a 50 de ani de la fabricarea primului vagon în această unitate industrială.