Drona fabricată în Rusia care a căzut în Galați și a afectat o gospodărie constituie un incident de securitate grav, ce arată că autoritățile române trebuie să rămână în alertă, a afirmat președintele Senatului, Mircea Abrudean.
”Protecția și siguranța cetățenilor României sunt indiscutabile, iar violarea, din nou, a spațiului aerian românesc de către Rusia este o încălcare a dreptului internațional. Condamn ferm acțiunile Federației Ruse care generează riscuri la adresa securității noastre și a Flancului Estic”, a scris Mircea Abrudean, duminică, pe Facebook.
El a subliniat că este necesar ca autoritățile naționale responsabile să ia toate măsurile pentru a întări capacitățile de apărare.
Drona rusească care a căzut la Galați a fost detonată sâmbătă, într-o zonă de siguranță de lângă lacul Brateș, fiind oprită circulația autovehiculelor pe DN 26, situat în apropiere, timp de 15 minute, înainte de detonarea controlată efectuată de către autorități.
ISU Galați a anunțat că în total au fost evacuate în oraș 535 de persoane în perimetrul de lângă locul unde a căzut drona și de pe străzile din oraș aflate pe traseul pe care a fost derulat transportul special al dispozitivului.
Sursa: Agerpres


