Medicul Mircea Beuran a declarat luni, după ce a fost demis de la șefia Secției de Chirurgie a Spitalului Floreasca, că va contesta decizia prin care a fost eliminat din funcție deoarece măsura nu a fost motivată, notează Hotnews.ro. Despre medicii care îl susțin, Beuran spune că aceștia „sesizează pericolul”, deoarece sunt mulți șefi de secție care „deranjează”.
„Decizia pe care am primit-o nu este motivată, nu am primit niciun raport. (…) Lucrurile acestea m-au surprins, dar pot să afirm totodată că nu sunt niște lucruri normale, adică să poți să-i dai decizia unui om fără să argumentezi, decât o inșiruire de cifre (…) sunt niște acuze generale. Dar probabil că atât este capacitatea acestei comisii”, a declarat Mircea Beuran.
Nici amenda de 30.000 lei aplicată spitalului, medicilor și asistentelor care au operat-o pe femeia care a murit după ce a ars nu a fost individualizată, atrage atenția medicul.
„Da, bineînțeles (că va contesta decizia prin care a fost demis – n.r.). Dar chiar mai mult, voi căuta să arăt și lucrurile care gândesc că stau la baza acestei atitudini. Ele (măsurile – n.r.) nu sunt încărcate de discernământ”, mai spune medicul.
Despre medicii care au semnat un mesaj prin care își arată susținerea față de el, Beuran spune: „Probabil că sesizează pericolul în care intră spitalul când încep să se decapiteze șefii de secție. Dacă a început cu unul, probabil sunt mai mulți care deranjează