Nova Stevens, Miss Universe Canada 2020 și finalistă Miss World 2021, în urma discuției pe care a avut-o cu Răzvan Pîrcălăbescu, consilier Economic și Comercial în cadrul Ambasadei României din Mexic, a luat decizia de a efectua o vizită de afaceri, în decursul acestui an, în perspectiva unor investiții în România, scrie ecopolitic.ro
Nova este activistă pentru drepturile femeilor, fiind unul dintre cei mai importanți lideri ai generatiei sale, și care dezvoltă în prezent, importante proiecte de afaceri în Mexic, Canada, SUA, dar și pe continentul african.
- Pîrcălăbescu: Am avut privilegiul de a discuta cu Nova Stevens, una dintre cele mai influente persoane de business din industria modei, real estate și amenajărilor interioare.
”Am discutat despre oportunitățile pe care România le oferă investitorilor străini și am convenit asupra unei vizite de afaceri, exploratorii, în decursul acestui an, pentru a cunoaște țara noastră, avantajele pe care România le oferă și pentru a organiza întâlniri cu mediul de afaceri.
Nova, dezvoltă în prezent, importante proiecte de afaceri în Mexic, Canada, SUA, dar și pe continentul african, iar decizia sa de a investi în România ar putea reprezenta un adevarat succes pentru țara noastră, atât din punct de vedere economic, dar și sub aspectul imaginii internaționale, Nova Stevens putând deveni astfel un #ambasador al investitorilor străini din România, oferindu-ne o promovare internațională adresată celor mai importanți oameni de afaceri din întreaga lume.”, a precizat consilierul Economic și Comercial în cadrul Ambasadei României din Mexic, Răzvan Pîrcălăbescu.