Mizerie, mâncare mucegăită și gândaci, în mai multe magazine Penny din țară

ANPC a amendat, cu peste 3,5 milioane lei, 256 de magazine Penny din România. Inspectorii au găsit mizerie, mâncare stricată și mucegăită și rugină în raioanele magazinelor, scrie antena3.ro.

”În ultima săptămână, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a realizat o serie de controale, pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare, în domeniu, în magazinele lanțului de supermarketuri Penny, la nivelul întregii țări.

”Bright as a new penny”, așa spun englezii cu referire la ceva strălucitor, excepțional.

Noi nu putem asocia Penny-ul nostru cu ceva de excepție, nou, bine întreținut. Alte sancțiuni, aceleași abateri!

A trecut prea mult timp de când nimeni nu a evaluat corespunzător activitatea acestui retailer. Iar el a uitat să mai fie suficient de atent cu dumneavoastră, consumatorii.

Ne vom vedea curând cu conducerea celor de la Penny. Sunt convins că au scuze, justificări, explicații și alte zeci de variante, altele decât acelea de a pune mâna pe mop sau de a o băga în buzunarul companiei pentru a înlocui echipamentele prea vechi.

Strig eu în numele consumatorilor: RESPECTAȚI-NE!” – Horia Constantinescu, președintele ANPC.

Ca atare, au fost controlate 256 de magazine, aparținând lanțului Penny, dintre cele 306 pe care compania Rewe România SA le administrează în țara noastră. Pentru neregulile constatate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancțiuni:

–       333 amenzi contravenționale, în valoare totală de 3,5 milioane de lei

–       110 avertismente

–       oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valore de peste 100.000 lei

–       oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, pentru 29 de unități

–       închiderea unității pentru o perioadă de până la 6 luni, pentru 6 magazine, din județele Bacău (4 unități), Prahova (o unitate), Giurgiu (o unitate).

Neregulile constatate de comisarii ANPC, în timpul controalelor, s-au referit la:

–       comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită

–       comercializarea unor legume și fructe necurățate corespunzător, depreciate calitativ, cu mucegai, modificate organoleptic, de calibre diferite

–       comercializarea unor produse congelate cu exces de gheață și modificări organoleptice

–       comercializarea unor băuturi alcoolice cu deficiențe de etichetare (lipsa unor ingrediente de pe etichetă)

–       comercializarea unor ouă sparte, în cofraj

–       depozitarea unor produse alimentare direct pe paviment

–       utilizarea unor vitrine frigorifice insalubre, cu insecte, resturi alimentare, praf

–       utilizarea unor cuptoare, la raioanele de panificație-patiserie, neigienizate corespunzător și a unor tăvi arse

–       folosirea unor condiții de păstrare a produselor alimentare necorespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar

–       deficiențe de etichetare a produselor alimentare și nealimentare (lipsa unor mențiuni obligatorii, conform legii, lipsa traducerii în limba română etc.)

–       comercializarea unor produse alimentare cu ambalajele deteriorate

–       nerespectarea regimului promoțiilor (nu se menționează perioada în  care se derulează promoția, nu există la vânzare produsul de referință pentru pachetele multi pack)

–       folosirea unui spațiu de depozitare neigienizat corespunzător, cu paviment deteriorate

–       nerespectarea regimului de temperatură de păstrare a produselor alimentare recomandat de producători

–       neafișarea ingredientelor cu potential allergen al produselor care se vindeau vrac

–       lipsa afișării prețului unor produse, la raft

–       existența unor neconcordante între prețul produsului de la casa de marcat și cel de la raft”, se arată în comunicatul ANPC.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati