Deces suspect la Spitalul ”Victor Babeș” din București, în cazul unei paciente internate la secția de terapie intensivă pentru bolnavii de Covid-19.
Decesul s-ar fi produs după ce un brancardier ar fi deconectat femeia bolnavă de la sursa de oxigen, scrie StirileProTV.
Anchetatorii, anunțați de conducerea spitalului, au deschis un dosar penal și acum așteaptă rezultatul necropsiei.
Femeia care și-a pierdut viața era într-o stare extrem de gravă, intubată și ventilată mecanic.
Un brancardier ar fi confundat pacienta cu o altă persoană, decedată, și a deconectat-o de la aparatele care o țineau în viață.
Managerul instituției sanitare, profesorul Emilian Imbri, spune că a declanșat o anchetă internă în acest caz și a raportat incidentul pentru că aceasta este procedura.
Conform legii, sunt obligați cei de la spital să anunțe poliția când un pacient își pierde viața din alte cauze decât cele medicale.
Pe de altă parte, specialiștii în ATI spun că nicidecum nu era treaba unui brancardier să extubeze un pacient. De acest lucru se ocupă cei cu pregătire specială.
La scurt timp după apariția informațiilor neoficiale, Poliția a confirmat că Serviciul Omoruri investighează moartea pacientei internate la Spitalul Victor Babeș. Nu se cunosc încă împrejurările în care a murit femeia.