Modelul ”flipped education”, o soluție pentru sistemul de învățământ din Capitală. Cum arată o şcoală adaptată 100% la copii

0
446

În septembrie 2021, în urma unei investiții de 50.000 de euro, în București se deschidea American Alternative School (AmSchool), o şcoală adaptată 100% la copii, aflată în continuarea programului multianual Success Academy, care s-a axat pe dezvoltarea personală, leadership şi antreprenoriat pentru copii şi adolescenţi. Ovidiu Atanasiu, fondator AmSchool, a explicat, în cadrul unui interviu pentru NewsBucuresti, cum funcţionează concret această şcoală şi cum este ea primită în rândul copiilor.

AmSchool este singura școală ”flippped education” din România, unde elevii nu au teme, nu fac medidații și nici after school. Aici copiii studiază în clustere de 2-5 persoane, ei sunt evaluați continuu și ghidați spre traseele profesionale, indiferent de clasa în care se află. AmSchool are clase pentru 6-8 (școala generală) și 9-12 (liceu).

Copiii sunt responsabili de propria lor învățare, iar profesorii, denumiți tutori, sunt doar sprijin.

Povestea AmSchool începe acum mai bine de 7 ani când am început să lucrăm cu tinerii la Success Academy. Atunci am lansat cel mai complex program multianual de dezvoltare personală, leadership și antreprenoriat din România. Și tot atunci am auzit pentru prima dată ideea la tinerii noștri: ”nu am putea veni la școală tot la voi?”, ”nouă ne place aici, vrem și școală”. Zâmbeam de fiecare dată când îi auzeam. Ideea a început să prindă viață în momentul în care tot mai mulți părinți au început să ne spună să înființăm o școală.

Ovidiu Atanasiu, fondatorul AmSchool

Pornind de la această idee, primul pas a fost elaborarea unui studiu calitativ pe nevoile tinerilor adolescenți, care au descris cum ar trebui să arate o școală. A doua direcție a fost identificarea celor mai bune practici educaționale, ce și-au dovedit eficiența în timp.

Ovidiu Atanasiu, fondatorul American Alternative School/AmSchool

”Am exclus din start ideea de a înființa în București încă o școală privată”

”Am intrat în contact cu peste 20 de școli de la care ne-am inspirat, care ne-au sprijinit și ne-au povestit cum au început, care au fost problemele cu care s-au confruntat și ce rezultate obțin. Am exclus din start ideea de a înființa în București încă o școală privată pe model clasic. De aceea aveam nevoie de un partener cu un background puternic și care să ne sprijine să înființăm o școală adaptată 100% la copii. Credem cu putere că școala trebuie să se adapteze la copii și la nevoile lor. Și nu invers. ”, a precizat sursa citată.

Deci, cu ce se deosebește AmSchool de o școală tradițională din Capitală? Explică Ovidiu Atanasiu:

  • În primul rând, conținuturile sunt adaptate la stilul de învățare al copiilor, sunt auto-livrabile și copiii au acces non-stop la lecții. Pot să parcurgă de câte ori doresc o lecție și pot vedea explicațiile 24/24.
  • În al doilea rând, evaluarea este continuă, pe fiecare lecție în parte și adaptată la copii. Evaluarea se bazează 100% pe gândire, nu conține nimic reproductiv. Sistemul de notare este dinamic. Asta însemnă că, în funcție de efortul depus, ”grade”-ul poate să crească sau să scadă.
  • În al treilea rând avem profesorii americani care evaluează învățarea și tutorii români care au funcție de antrenori, de sprijin pentru copii. Copiii îi văd pe tutori ca pe prietenii lor și știu că rolul lor este strict de a-i ajuta să obțină rezultate foarte bune la evaluări. E un sistem care funcționează fantastic pentru că ne-am adaptat și din acest punct de vedere la nevoile lor.
  • În al patrulea rând, procesul de învățare este adaptat la nevoile copiilor. Ei nu mai învață cum o făceam noi acum 30 de ani. De aceea este foarte dinamic. Copiii învață liber, în orice formă îi poate conduce la performanță. Pot învăța singuri, în perechi sau în grupuri mici. Pot învăța la mese sau, dacă vor, pot să o facă stând pe jos. Pot învăța individual sau prin prezentări sau debate-uri. Nu contează modul cât timp rezultatele sunt excelente.
  • În al cincilea rând, am adaptat spațiul de studiu. Nu avem săli de clasă. Lucrăm în spații deschise de învățare care stimulează și învățarea informală. Care stimulează relaționarea cu tinerii colegi, mai mici sau mai mari. Care încurajează deopotrivă autonomia cu interdependența față de colegi.
  • În al șaselea rând suntem o școală democratică. Asta înseamnă că fiecare dintre noi avem câte un vot. Deciziile se iau prin vot egal. Votul meu este egal cu al oricărui student. Este important să simtă cum influențează deciziile să își asume deciziile luate.

Modelul „flipped education” în București

”Flipped Education înseamnă învățare liberă”, explică Ovidiu Atanasiu. ”Înseamnă că am ”schimbat” responsabilitatea predării aflată în sarcina profesorilor, cu responsabilitatea învățării, aflată în sarcina copiilor.”

Astfel, copiii sunt responsabili de propria lor învățare, profesorii sunt doar sprijin, sunt instrumente în mâna copiilor. Un sistem flipped education dezvoltă masiv responsabilitatea copiilor.

Bineînțeles, acest lucru se obține progresiv, sub ghidaj. Învățarea autonomă este scopul nostru. Un sistem flipped education dezvoltă masiv responsabilitatea copiilor, adică acel lucru pe care părinții și-l doresc, dar nu prea știu cum să-l obțină. Formatele clasice de școală, când copiii sunt doar spectatori pasivi la un proces de învățare condus de alții, nu au cum să dezvolte responsabilitatea copiilor. Când cineva îmi mai spune astăzi că tinerii nu își asumă responsabilitatea, că nu își asumă învățarea etc., nu pot decât să râd. Îi invit în școală să vadă. Dacă școala oferă cadrul corect, toți copiii se adaptează și își asumă învățarea.

Ovidiu Atanasiu

În afară de forma de studiu fizică, descrisă mai sus, în AmSchool elevii învață și online sau în sistem Dual Diploma.

Există și copii care vor să studieze online, ”de acasă”, în general sportivi de performanță sau artiști. Dual Diploma este doar pentru liceenii care merg la o școală tradițională, dar au nevoie și de o experiență și o diplomă internațională.

”Așa cum am mai spus, nu avem clase. Elevii noștri se organizează în clustere, adică grupuri de 2-3-4-5 copii și lucrează colaborativ. Ei studiază matematică, engleză, studii sociale, științe, arte, sport. În plus față de cerințele internaționale am adus și limba și literatura română, istoria și geografia României, dezvoltare personală și zona de proiecte antreprenoriale.”, mai spune sursa citată.

La AmSchool nu există profesori, aceștia se numesc tutori, tocmai pentru că rolul lor este să antreneze copiii pentru performanță. Toți sunt profesori licențiați în domeniul pe care îl predau și au experiență relevantă în antrenarea copiilor

”Și… foarte important, cu toții au trecut ”testul copiilor”. Asta înseamnă că au fost acceptați de copii. Că au reușit să comunice și să relaționeze cu copiii. Au reușit să se adapteze la nevoile copiilor.”, mai spune Atanasiu.

Cum arată o zi din viața unui elev la AmSchool?

Potrivit fondatorului AmSchool, un elev își începe ziua la 09.00. Până la 11.00 ei parcurg autonom lecțiile din ziua respectivă, individual sau în grup de studiu.

La ora 11 se deschid centrele de studiu. Asta înseamnă că tinerii au tutori la dispoziție. În funcție de nevoile pe care le au, cer ajutorul tutorilor. La 15.00, doar în anumite zile, pot să aibă suplimentar proiecte sau pregătire pentru examenele internaționale. De principiu, programul de studiu este 9-15. Dar, de multe ori, în funcție de ceea ce au de pregătit, îi găsim în școală și pe la orele 17-18. Ei știu că de la ora 15.00 sunt liberi să facă ce vor. Pentru că nu au nevoie de meditații sau after-school.

”Teme nu există, ele se lucrează în timpul programului de studiu. Timpul de după 15.00 se alocă, de obicei, în hobby-uri, în sport și relaționare cu familia și prietenii.”, explică Ovidiu Atanasiu.

AmSchool organizează sesiuni de prezentare pentru elevi și părinți

Pentru înscrierea la AmSchool sunt necesare situația școlară anterioară și un test de limbă. În funcție de programul de studiu dorit, prețurile sunt între 440 și 890 euro pe lună.

De asemenea, atât copiii cât și părinții sunt invitați la una dintre sesiunile de prezentare pe care AmSchool le organizează la fiecare două săptămâni. Acolo sunt prezentate toate detaliile legate de școală, sistem, procese, prețuri etc.

Întrebat despre planurile de viitor, Ovidiu Atanasiu spune că momentan și-au propus să consolideze ceea ce au construit: ”Anul acesta ne extindem ca număr de copii cu care lucrăm. Din alt punct de vedere, avem ca obiectiv să devenim centru de learning și dezvoltare pentru oricine își dorește să dezvolte o școală pe modelul nostru.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.