Moderna demarează livrarea de vaccinuri anti-Covid-19 către statele din UE

Compania americană Moderna a anunțat că a demarat luni livrarea de vaccinuri împotriva Covid-19 către statele din Uniunea Europeană. 

Anunțul vine la cinci zile după ce Comisia Europeană a emis autorizația condiționată de punere pe piața Uniunii Europene a vaccinului împotriva Covid-19 al Moderna, scrie 360medical.ro.

“Livrările de vaccin Covid-19 către statele membre UE și SEE vor începe luni, 11 ianuarie 2021. Toate livrările de vaccin Covid-19 produs de Moderna vor fi realizate de către compania Kuehne+Nagel, lider mondial în domeniul logistic, și vor proveni din centrul farmaceutic centralizat deținut în Europa”, a precizat compania.

Vaccinurile Moderna distribuite în Europa vor fi produse de către companii subcontractoare de pe continent – Lonza din Elveția și Rovi din Spania.

“Distribuția pe întreg teritoriul Uniunii Europene reprezintă una dintre cele mai mari realizări logistice cu care s-a confruntat Moderna de la lansarea acestei platforme în urmă cu zece ani. Privesc cu admirație către echipa dedicată care ne-a adus aici și sunt recunoscător tuturor partenerilor, furnizorilor și Comisiei Europene pentru ajutorul și sprijinul acordat în tot acest timp”, a declarat Dan Staner, vicepreședinte și șef pentru regiunea EMEA în cadrul Moderna, citat în comunicat.

Vaccinul Moderna este al doilea vaccin împotriva Covid-19 autorizat în UE, după cel dezvoltat de companiile Pfizer și BioNTech.

Moderna a anunțat că vaccinul anti-Covid-19 pe care l-a dezvoltat are o rată de eficacitate de 94,5%, potrivit rezultatelor studiului clinic de faza a III-a în care a fost testat.

Vaccinul Modern a fost dezvoltat folosind tehnologia mARN – care folosește material genetic al virusului, sau ARN mesager, pentru a declanșa reacția sistemului imunitar.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati