Modernizarea Gării de Nord din București: CFR Infrastructură nu are constructor nici la un an de la lansarea licitației

1
79
O femeie a murit în Gara de Nord din București.
O femeie a murit în Gara de Nord din București.

Compania CFR Infrastructură nu a reușit să semneze contractul pentru modernizarea Gării de Nord din București nici la un an de la lansarea licitației. Contractul de aproape 500 milioane lei pentru modernizarea celei mai importante stații CFR din România a fost lansat urmă cu exact un an, pe 28 ianuarie 2023, dar după două contestații la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor și la Curtea de Apel București, Compania nu a reușit nici măcar să facă o nouă desemnare a câștigătorului, potrivit economedia.ro.

Noul termen pe care CFR Infrastructură l-a transmis pentru reevaluarea celor trei oferte este 12 februarie 2024, potrivit datelor oficiale din Sistemul Electronic de Achiziții Publice.

Contestații la CNSC și CAB/Grindeanu a trimis Corpul de Control

Pentru modenrnizarea Gării de Nord din București, CFR Infrastructură, prin Regionala de Drumuri București a desemnat câștigător un constructor din Baia Mare, GDO Mov Impex, o firmă cu doar 35 de angajați. După desemnarea câștigătorului, ministrul Transporturilor, Sorin Grindenau a trimis Corpul de Control al Ministrului pentru verificarea procedurii, dar a refuzat de mai multe ori să anunțe rezultatele controlului, ivocând și contestațiile depuse. În toamnă, CNSC a admis contestațiile Erbașu și CMA Construct, dar GDO Mov Impex a făcut apel la Curtea de Apel București, iar Instanța a admis contestația și a ,,întors” decizia CNSC.

Decizia Curții de Apel București din 4 decembrie 2023, deși anonimizată, explică în cuprinsul celor 39 de pagini de ce a întors decizia CNSC. Decizia este definitivă, prin urmare CFR Infrastructură trebuie să desemneze câștigătorul dintre cei doi concurenți : GDO MOV (primul câștigător desemnat) cu ofertă financiară de 420 milioane lei și CMA Construct cu o ofertă de 376 milioane lei, potrivit datelor pe care le-a analizat Economedia în motivarea Instanței.

Prima etapă a investiției pentru modernizarea Gării are o valoare de aproape 100 de milioane de euro, iar termenul este de 55 de luni, 9 pentru proiectare și 46 de luni pentru execuție. Gara de Nord din București, denumită la inaugurarea din 1872 „Gara Târgoviște”, este o gară terminus, monument istoric pe care autoritățile vor să o transforme într-un adevărat nod urban multimodal.

„CFR SA a lansat oficial licitația prima etapă a celui mai mare proiect de investiții din Capitală – Modernizarea Gării de Nord- un proiect în valoare de 471,15 milioane de lei, finanțat prin Programul Operațional Transport (POT) !

– ETAPA I – proiectare și execuție lucrări de modernizare a celei mai mari gări din România – Gara de Nord București – prin consolidare fațade, acoperișuri, instalații și amenajarea spațiilor publice din cele 3 corpuri ale clădirii:

Corp A (clădiri B-dul Dinicu Golescu)

Corp B (central, coloane, casele de bilete clasa I)

Corp C (casele de bilete clasa a II-a, Calea Griviței)

– crearea unor spații verzi centrale, cu zonă de așteptare pentru publicul aflat în tranzit;

– regenerarea zonei aferente stației de călători Gara de Nord pe principiile de smart city/creative city/green city;

– sisteme noi de ventilație/încălzire;

– modernizarea sistemului de iluminat și a instalațiilor electrice, sanitare, termice etc;

– modernizarea sistemului de informare a publicului călător și a echipamentului de telecomunicații”, CFR Infrastructură.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.