MOL România donează 250.000 de lei către Salvați Copiii România pentru ajutorarea femeilor și copiilor refugiați din Ucraina

MOL România anunță susține Salvați Copiii și sprijină cu 250.000 de lei inițiativele pe care asociația le derulează pentru ajutorarea femeilor și copiilor refugiați din Ucraina. 

Din datele Salvați Copiii reiese că 7,5 milioane de copii sunt afectați de conflictul din Ucraina. Dintre aceștia, 400.000 de minori provin din estul țării și au solicitat sprijin umanitar încă de la debutul violențelor. Pentru a veni în sprijinul lor, echipele asociației Salvați Copiii se află în prezent în proximitatea punctelor de trecere a frontierei, dar și în centrele de refugiați din Maramureș, Suceava și Galați, unde oferă copiilor și mamelor asistență în regim de urgență.

„Așa cum a făcut-o și până acum, MOL România va continua să sprijine comunitățile din care face parte și nu numai, oferind sprijin pentru proiecte și inițiative din zona de sănătate, educație, sport și mediu.

Îți mulțumim că ai făcut posibilă această veste bună, cu fiecare litru alimentat sau cafea savurată în stațiile noastre și sperăm să te revedem cât mai curând”, anunță MOL România, printr-un comunicat.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati