Monitorul Social: Veniturile reale ale românilor au crescut cu 160% în ultimii 15 ani, cel mai rapid din UE

Veniturile reale ale românilor au înregistrat cea mai rapidă creştere din Uniunea Europeană în ultimii 15 ani, avansând cu 160% în perioada 2010-2025, însă România rămâne în continuare sub media europeană şi cu inegalităţi de venit relativ ridicate, potrivit unei analize realizate de Monitorul Social, proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România.

Conform datelor Eurostat, prelucrate de Monitorul Social, în intervalul 2010-2025, valoarea mediană a veniturilor reale ale europenilor a crescut, în medie, cu 25%, în timp ce România a consemnat cea mai accelerată evoluţie, cu un avans de 160%.

Venitul median, diferit de salariul median, include mai multe surse de venit, precum salarii, pensii, alocaţii şi alte transferuri sociale.

În România, venitul median net anual a urcat de la 2.448 euro în 2016, nivel de 6,5 ori mai mic decât media Uniunii Europene, la 8.187 euro în 2025, echivalentul a aproximativ 3.500 de lei pe lună. Deşi decalajul faţă de media europeană s-a redus, veniturile românilor rămân de 2,8 ori mai mici decât media UE. În aceeaşi perioadă, inflaţia cumulată din România a fost de 65%.

Analiza arată că diferenţele dintre veniturile mici şi cele mari s-au redus uşor. Astfel, pragul maxim al celor mai mici 20% dintre venituri (prima cvintilă) a ajuns în 2025 la 5.046 euro pe an, respectiv circa 2.100 lei pe lună, de patru ori peste nivelul din 2016. În acelaşi timp, pragul minim al celor mai mari 20% dintre venituri (a cincea cvintilă) a crescut de aproape trei ori, la 11.894 euro anual, echivalentul a aproximativ 5.000 lei pe lună.

În acest context, raportul dintre veniturile mari şi cele mici s-a redus de la 3,2 la 1 în 2016 la 2,4 la 1 în 2025. Cu toate acestea, nivelul inegalităţii rămâne peste media Uniunii Europene, unde raportul este de 2,2 la 1.

Totodată, decalajul dintre veniturile din marile oraşe şi cele din mediul rural a început să se reducă începând din 2022. În 2025, venitul median anual în oraşele mari a fost de 10.032 euro, aproximativ 4.200 lei pe lună, în timp ce în mediul rural s-a situat la 6.543 euro pe an, respectiv circa 2.750 lei pe lună. Diferenţa s-a redus astfel la un raport de 1,5 la 1, de la 2 la 1 în 2021.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati