Moş Crăciun soseşte vineri seara, la Târgul de Crăciun Bucureşti din Piaţa Constituţiei, organizat de Primăria Capitalei, iar copiii îl pot vizita la căsuţa sa din piaţă până în seara de Ajun, potrivit unui comunicat al Municipalităţii.
În aşteptarea lui Moş Crăciun, în intervalul orar 17,00 – 17,50, copiii au parte de spectacolul de acrobaţii, teatru, muzică şi dans „Regatul Cascadelor”. De la ora 18.05 pe scenă vor performa Gaşca Zurli, Alina Sorescu şi „Picii lu’ Soreasca”, Jo & Band şi Randi, precizează Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), scrie jurnalul.antena3.ro.
Conform sursei citate, Moşul îşi doreşte să stea de vorbă cu cât mai mulţi copii, ca să afle de la aceştia ce dorinţe şi-au trecut pe lista de Crăciun. De aceea, în fiecare zi, până pe 24 decembrie, Moş Crăciun îi va aştepta în căsuţa sa din târg, între orele 11.00 – 13.00 şi 17.00 – 22.00, în restul timpului fiind ocupat cu organizarea spiriduşilor la Atelierul de Jucării.
Casa Moşului este deschisă şi de la 15.00 la 16.30, iar cei care-i trec pragul pot lăsa lista de dorinţe la cutia de scrisori din casă.
Târgul de Crăciun Bucureşti găzduieşte, până pe 20 decembrie, campania umanitară „Dăruieşte, fii mai bun! Şi tu poţi fi Moş Crăciun!”.
Oricine poate dona cărţi şi/sau jucării în cufărul de la intrarea în Casa Moşului pentru copii nevoiaşi. Cadourile vor fi distribuite înainte de Crăciun, prin intermediul Asociaţiei Sfântul Arhidiacon Ştefan – Ghencea, partener în derularea campaniei umanitare, a adăugat PMB.