Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban, dezbătută în Parlament

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului dezbate, luni, de la ora 14.00, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban, iniţiată de 205 senatori şi deputaţi,  PSD, Pro România şi ALDE au anunţat că votează ”pentru”, în timp ce USR şi PNL nu participă la vot.

UDMR a anunțat că decide până la ora şedinţei cum se va poziţiona, iar PSD se bazează pe voturile tuturor parlamentarilor proprii.

În moțiunea cu titlul ”Guvernul PNL, de la pandemie la pande-mită generalizată. Belşug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor”, PSD susține că Guvernul că a pierdut controlul în gestionarea situaţiei COVID-19 și a devalizat bugetul de stat.

PSD critică ”haosul din educaţie” şi despre ”dezastrul bugetar”.

Social – democrații reclamă că ministrul de Finanţe Florin Cîţu, în doar nouă luni de guvernare PNL, a împrumutat 105 miliarde lei.

Guvernul a sesizat la CCR un conflict juridic de natură constituţională între Executiv şi Parlament din cauza depunerii moţiunii de cenzură în perioada vacanţei parlamentare. Părţile implicate în conflict trebuie să transmită până la 1 septembrie punctele de vedere, urmând ca CCR să stabilească o zi pentru şedinţa în care vor fi susţinute opiniile.

Moțiunea de cenzură trebuie să fie votată de 233 de parlamentari pentru ca Guvernul să fie demis.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati