Un nou scandal zguduie sistemul de învățământ, după ce un profesor de psihologie, pe numele căruia mai mulți elevi și părinți au depus plângeri penale, continuă să predea în trei licee din Bucureşti. Profesorul este acuzat că abuzează verbal elevii, adresându-le jigniri precum „delicvenți analfabeți sau sclavi cu diplome”, însă din cauza modificării legii învățământului, care a intrat în vigoare în septembrie 2023, cadrul didactic nu poate fi demis. Mai exact, este nevoie de un aviz de la anume Comisie de specialitate, care surpriză nu există încă în România. Astfel, profesorul continuă să predea specialitatea psihologie, spre disperarea elevilor şi părinților care susțin că are un comportament deviant.
Primele incidente în care a fost implicat profesorul de psihologie au început încă de acum 3 ani, iar în toată această perioadă conducerea școlii la sancționat de trei ori prin tăieri salariale.
Însă cu timpul, faptele sale și acuzațiile care i se aduc din partea elevilor, dar și a profesorilor sunt tot mai grave, astfel că reprezentanții unității de învățământ ar fi dorit să îl concedieze, însă s-au lovit de un vid legislativ.
Practic, anul trecut, când s-a modificat legea învățământului, care a intrat în vigoare în septembrie 2023, se prevede în această lege că profesorul care este acuzat de abuz trebuie să meargă la o comisie de specialitate. O comisie care să fie constituită din psihologie, specializați, așadar, care să constate dacă, într-adevăr, cadrul didactic respectiv are un comportament inadecvat din punct de vedere psiho comportamental. Însă această comisie nu există.
Comisia trebuia să fie constituită în baza unui ordin comun al ministerelor Educației și Sănătății, dar acest ordin nu a fost dat. Mai mult decât atât, tot în legea învățământului se prevede că, o decizie prin care se cere demiterea cadrului didactic poate fi contestată de cel acuzat la Comisia Națională pentru Inspecție Școlară.
Dar nici această comisie nu a fost constituită, astfel că ulterior, autoritățile au decis ca legea să se aplice în baza unei alte legi, legea unu, care, surpriză, era abrogată.
Profesorul de psihologie continuă să predea la trei licee din Bucureşti
Când și-au dat seama de eroare, au emis o ordonanță de urgență în care se prevede că o astfel de decizie se poate contesta tocmai în instanță.
O situație extrem de alambicată care face ca în continuare acest profesor să vină la catedră, nu la unul și la trei licee din Capitală, unde elevii susțin că sunt jigniți.
Fetele sunt catalogate ca fiind femei de moravuri ușoare, băieții sunt numiți sclavi analfabeți sau cioroi și, mai mult decât atât, sunt acuzații și cu privire la anumite declarații cu tentă sexuală pe care profesorul le-ar fi făcut la adresa elevilor.
Mai mult decât atât, și pe pagina sa de Facebook, cadrul didactic susține că nu vrea să se supună legilor din școli, că nu va primi nicio inspecție la orele sale și că el este cel care face legea.
„Băgați mâna în foc, că nu există niciun elev/elevă din această şcoală care nu este cu moravuri uşoare, adică să facă pe escorta în timpul lor liber, deşi nu mă interesează deloc viaţa lor privată? Cum îi numiți pe acei elevi care vin la ore în pantaloni scurți şi în șlapi. Vă spun eu, sunt nişte delicvenți, analfabeți şi cu o educaţie precară pe care au primit-o în familie. Vă anunț că nu primesc la ore elevi din această categorie”, se arată în postările profesorului de pe reţelele sociale. (…)
„Atât timp cât sistemul de învățământ preuniversitar este defectuos şi incompetent în totalitate, la clasele unde predau, eu sunt legea şi nimeni nu are dreptul să-mi dicteze ce să fac şi cum să fac. (…)
(…)Nu primesc pe nimeni la orele mele de curs în inspecție sau asistenţă, indiferent de rangul lui profesional. Nu voi respecta ritmicitatea notării, aşa cum voiește ministrul Educaţiei”, a mai scris profesorul de psihologie pe reţelele sociale.
sursa: antena3.ro