Motivul pentru care Florin Cîțu nu a mers în Ucraina. Ciucă: „Au fost două vizite planificate separat”

Premierul Nicolae Ciucă a explicat de ce Florin Cîțu, președintele Senatului, a lipsit din delegația oficialilor români care au mers în Ucraina. „Au fost două vizite planificate separat”, a spus Ciucă.

Întrebat de ce Florin Cîțu nu s-a prezentat alături de oficialii români la Kiev, marți, premierul Ciucă a transmis: „Au fost două vizite planificate separat”.

„Este vorba de numărul membrilor care puteau să facă parte din delegaţie, condiţionat fiind de măsurile de protecţie şi securitate din Kiev şi din localităţile unde am fost”, a detaliat premierul, potrivit Gandul.

Șeful Executivului a mai spus că a primit invitația de a efectua o vizită oficială în Ucraina de la omologul său ucrainean, vizita a fost stabilită prin intermediul canalelor diplomatice ale MAE.

„Primele elemente au fost stabilite în urmă cu aproximativ două săptămâni”, a punctat premierul Ciucă.

„Astfel de vizite într-o zonă de război trebuie să se planifice la un nivel de confidenţialitate cerut de protocolul pe care ţara gazdă îl stabileşte. Sunt chestiuni care ţin de securitatea atât a celor care merg în vizite, cât şi a celor care găzduiesc astfel de vizite şi trebuie să înţelegem că este o ţară în război, liderii – atât premierul, cât şi preşedintele – au un program care nu are ca prim obiectiv primirea de vizite. Şi atunci, în funcţie de disponibilitatea pe care au avut-o, s-a planificat vizita”, a mai explicat Ciucă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati