Din cauza lipsei de fonduri, echipa mobilă Asociaţiei Română Anti-SIDA (ARAS) nu mai oferă sprijin consumatorilor de droguri injectabile din Bucureşti şi din acest motiv aceştia refolosesc seringile deja utilizate sau le folosesc în comun cu alţi consumatori. Drept urmare, numărul infectărilor cu HIV creşte în fiecare zi. În plus, şi cazurile de hepatite virale sunt tot mai întâlnite, avetizează ARAS.
ARAS anunță, într-un comunicat, că după 20 de ani, este nevoită să-și închidă acest serviciu esențial de prevenire a infecțiilor cu HIV, hepatită, tuberculoză pentru persoanele vulnerabile din București.
„Din cauza lipsei de fonduri, echipa mobilă ARAS, care a oferit timp de peste 20 de ani servicii de prevenire persoanelor cu vulnerabilitate crescută, nu mai intervine pe străzile Bucureștiului de la finele lunii decembrie 2020”, potrivit sursei citate. În plus, la centrul de asistență comunitară ARAS Titan (deschis în 2008 pentru a oferi servicii de reducere a riscurilor) nu mai există, de o săptămână, seringi de 1 ml, pe care persoanele care consumă droguri prin injectare nu le găsesc nici în farmacii.
”Nu există sume alocate sprijinirii activităților de reducere a riscurilor”
Autoritățile naționale (Ministerul Sănătății, Agenția Națională Antidrog) au contat mereu pe sprijinul finanțărilor externe contractate direct de organizațiile neguvernamentale și care, practic, au încetat să existe în 2020. ARAS susține că nu există sume alocate sprijinirii activităților de reducere a riscurilor de infectare cu HIV/hepatite B și C pentru persoanele din grupurile-cheie (consumatori de droguri, lucrători sexual, bărbați care fac sex cu bărbați). Planul operațional HIV/SIDA realizat în cadrul unui proiect cu finanțare prin Fondul Global pentru SIDA, Tuberculoză și Malarie este încă neasumat și nesemnat de către autoritățile naționale, din 2017, arată ARAS.
„În prezent, când fondurile structurale europene sunt disponibile pentru autoritățile naționale din domeniul sănătății și domeniul social, ele nu sunt alocate și pentru nevoile medicale și sociale ale acestor persoane vulnerabile și defavorizate. Programele sunt exclusiv pentru persoanele care dețin carte de identitate, iar unele numai pentru cele ce au asigurare de sănătate. Contractele de finanțare pentru aceste programe conțin niște limitări care le fac complet inadecvate lucrului cu persoanele vulnerabile — o birocrație lipsită de umanitate”, susțin cei de la ARAS.
Politicile naționale și legislația aferentă în domeniul prevenirii bolilor infecțioase au prevederi inaplicabile, sunt alcătuite defectuos, în sensul în care prevăd un mecanism de aplicare ce nu poate fi pus în practică.
Programele sunt numai pentru persoanele care deţin acte de identitate
Ministerul Sănătății nu a elaborat niciodată modalități de contractare a serviciilor de prevenire și asistență medico-socială către ONG-uri, nici nu include acest tip de servicii în legislația privitoare la sănătatea publică, domeniu care este 100% medicalizat și nu ia în considerare prevenirea și asistența în comunitate (testarea în comunitate, asistența pentru aderența la îngrijire și tratament, activitatea educatorilor între egali), spune ARAS.
În plus, „autoritățile locale nu includ în și nu bugetează multianual în strategiile lor (clar și explicit) activități de prevenire (HIV/hepatite, a tuberculozei) dedicate persoanelor vulnerabile. Nu au decis cu privire la procedura legală (există mai multe formule legale ce pot fi utilizate) competitivă și transparentă pentru programe multianuale și țin cu strictețe de domeniul limitelor geografice ale sectoarelor pentru a acorda asistență oamenilor vulnerabili, care însă nu țin cont de aceste limite geografice și rămân pe dinafara sistemelor de asistență socială de sector”, arată ARAS.
„La începutul acestei luni, am adresat din nou autorităților centrale și locale, cu atribuții sau capacitate de intervenție în domeniu, scrisori prin care le solicităm sprijinul în remedierea acestei crize, cu care ne confruntăm periodic”, spune Maria Georgescu, director executiv ARAS.
Peste jumătate de milion de seringi distribuite într-un an în București
ARAS — Asociația Română Anti-SIDA — este o organizație neguvernamentală care oferă, din 1992, servicii de prevenire a HIV/SIDA, hepatitelor, infecțiilor cu transmitere sexuală și de sprijin pentru persoanele afectate și pentru familiile acestora. În plus, ARAS militează pentru respectarea drepturilor omului în România, care includ dreptul la servicii medicale și sociale. ARAS este membră a Coaliției Internaționale PLUS.
ARAS a oferit și câteva cifre despre activitatea echipei de teren:
- Numărul mediu de contacte/an: 8.500
- Număr mediu de sesiuni de informare, educație și consiliere pentru reducerea riscurilor: 8.000
- Număr mediu de beneficiari unici/an: 2.000
- Număr mediu de seringi distribuite: 530.000
- Număr mediu de seringi recuperate: 330.000
- Număr mediu de prezervative distribuite: 150.000
- Număr mediu de sesiuni de asistență medicală (îngrijirea leziunilor, consiliere și referire): 800
- Număr mediu de sesiuni de testare rapidă și consiliere pre-/post-test: 280
- Număr mediu de sesiuni de consiliere socială: 980
Unitatea mobilă ARAS a fost finanțată, de-a lungul timpului, de către Fondul Global pentru SIDA, TBC și Malarie, UNAIDS și UNODC, UNICEF, Consiliul General al Municipiului București, Fondurile Structurale Europene (proiect POSDRU 2010-2013).
Sprijin constând în materiale de prevenire, teste, materiale sanitare și produse de igienă au mai fost asigurate de către Agenția Națională Antidrog, Primăria Sectorului 1 București, Ministerul Muncii, iar Primăria Sectorului 3 București a acordat teren pentru biroul unității mobile.