MS: 3 milioane de doze de vaccin gripal, achiziţionate pentru sezonul 2020 – 2021

Ministerul Sănătăţii a anunţat marţi că a finalizat distribuirea unui număr de 70 000 doze de vaccin gripal pentru imunizarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 3 ani la care este recomandată vaccinarea. Pentru sezonul 2020-2021, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 3 milioane de doze de vaccin gripal, o cantitate dublă faţă de anul trecut, în vederea  imunizării unui număr cât mai mare de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire.

Repartiţia dozelor de vaccin către direcţiile de sănătate publică se face în mai multe etape, la fel ca în anii trecuţi, a precizat un comunicat de presă al MS.

În data de 14 septembrie 2020, Ministerul Sănătăţii  a început campania de vaccinare prin distribuţia primelor 330 000 doze către direcţiile de sănătate publică în vederea începerii imunizărilor. Restul dozelor de vaccin vor fi distribuite la jumătatea lunii octombrie şi în luna noiembrie pentru continuarea vaccinării antigripale gratuite a populaţiei la risc.

În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii sunt imunizate persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC.

Din categoriile de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire, în această perioadă, specialiştii au recomandat vaccinarea, cu prioritate, a copiilor cu vârste între 3 şi 5 ani, în special a celor care sunt la prima imunizare de acest fel, şi care necesită 2 doze, la interval de 30 de zile, gravide, persoane, adulţi şi copii, rezidente în instituţii de ocrotire socială, personal sanitar.

Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi.

Având în vedere situaţia epidemiologică, Ministerul Sănătăţii recomandă  populaţiei care nu intră în categoria de risc ridicat de îmbolnăvire să achiziţioneze vaccinul în vederea imunizării.

De asemenea, MS solicită unităţilor farmaceutice să se aprovizioneze din timp cu vaccin gripal.

Mai mult, respectarea regulilor de igienă reprezintă o regulă  esenţială pentru prevenirea îmbolnăvirilor, a atras atenţia Ministerul Sănătăţii.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati