Mugur Isărescu prezintă astăzi raportul trimestrial privind inflația

Banca Naţională a României organizează vineri o conferinţă de presă, susţinută de guvernatorul Mugur Isărescu, pentru prezentarea Raportului trimestrial asupra inflaţiei.

Potrivit unui comunicat de presă al băncii centrale, Consiliul de administraţie al BNR a analizat şi aprobat miercuri Raportul asupra inflaţiei, ediţia noiembrie 2023, document ce încorporează cele mai recente date şi informaţii disponibile.

BNR menţionează că prognoza actualizată reconfirmă perspectiva continuării scăderii ratei anuale a inflaţiei de-a lungul următorilor doi ani, pe o traiectorie mai ridicată însă în 2024 decât cea previzionată anterior, dar uşor mai joasă pe parcursul trimestrelor ulterioare. Astfel, rata anuală a inflaţiei este aşteptată să se mărească în debutul anului viitor – sub impactul majorării şi introducerii unor taxe şi impozite -, şi să descrească gradual în următoarele trimestre, dar să-şi accelereze scăderea în 2025, coborând în interiorul intervalului ţintei la finele orizontului prognozei.

Sursa AGERPRES

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati