O campanie națională de trei săptămâni a scos la iveală peste 2.000 de lucrători fără forme legale în ridesharing, e-commerce și curierat, informează Inspecția Muncii.
Reprezentanții instituției anunță că au desfășurat o amplă acțiune de control în perioada 2 iunie – 22 iunie, având ca scop principal identificarea și combaterea muncii nedeclarate la angajatorii care lucrează prin intermediul platformelor digitale, „o zonă economică cu o dinamică accelerată”.
„Digitalizarea economiei trebuie să vină la pachet cu respectarea legii, nu cu eludarea ei”, afirmă Mihai Ucă, inspectorul general de stat adjunct al Inspecției Muncii.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspecției Muncii, controlul a vizat trei sectoare-cheie, respectiv transportul terestru de pasageri cu vehicule cu șofer pe bază de comandă, comerțul cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet pentru vânzarea de bunuri fizice proprii și activitățile poștale și de curierat.
„Având în vedere obiectivele stabilite prin Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii pentru anul 2026, această campanie a urmărit atât conformarea agenților economici și remedierea abaterilor, cât și creșterea gradului de conștientizare a lucrătorilor și angajatorilor cu privire la importanța respectării legislației muncii”, se arată în comunicatul citat.
Potrivit sursei citate, inspectorii au verificat modul de îndeplinire a măsurilor dispuse în controalele anterioare, monitorizând atent aspecte legate de încheierea contractelor individuale de muncă, transmiterea datelor în Reges Online, respectarea timpului de muncă, plata orelor suplimentare, munca de noapte și garantarea drepturilor salariale.
Peste 2.000 de persoane depistate muncind fără forme legale în trei săptămâni
Aceeași sursă notează că bilanțul celor trei săptămâni de verificări intensive relevă „o situație îngrijorătoare” privind utilizarea muncii fără forme legale în aceste domenii.
„La nivel național, s-au efectuat 1.087 de controale, dintre care 15 au fost realizate în colaborare cu Direcția Regională Antifraudă Fiscală. În urma acestor acțiuni, inspectorii de muncă au depistat 2.053 de persoane care prestau muncă nedeclarată. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 453 de sancțiuni angajatorilor, constând în 197 de amenzi și 256 de avertismente. Valoarea totală a amenzilor aplicate a atins pragul record de 23.312.513 lei, cea mai mare parte a acestei sume, adică 22.868.000 lei, fiind aplicată exclusiv pentru sancționarea muncii nedeclarate și subdeclarate în baza modificărilor legislative din Codul Muncii. De asemenea, nerespectarea prevederilor privind timpul de muncă a atras amenzi de 131.013 lei, în timp ce pentru alte tipuri de abateri au fost aplicate amenzi în valoare de 313.500 lei. Pentru corectarea tuturor deficiențelor, Inspecția Muncii a dispus 1.314 măsuri de remediere, cu termene stricte”, se arată în comunicatul citat.
„Digitalizarea economiei trebuie să vină la pachet cu respectarea legii, nu cu eludarea ei. Cele peste 2.000 de persoane depistate lucrând fără forme legale ne arată că flexibilitatea oferită de platformele digitale este adesea folosită ca paravan pentru munca nedeclarată. Acest semnal de alarmă, tradus în amenzi de peste 23 de milioane de lei, nu este un punct final, ci un avertisment ferm: controalele vor continua și se vor intensifica până când drepturile angajaților vor fi pe deplin respectate”, afirmă Mihai-Nicolae Ucă, inspectorul general de stat adjunct al Inspecției Muncii.
Timiș, județul cu cele mai multe cazuri și cele mai mari amenzi aplicate
Analiza distribuției geografice a rezultatelor evidențiază o incidență extrem de ridicată a muncii nedeclarate în județul Timiș, unde au fost depistate 1.459 de persoane prestând muncă nedeclarată. Acesta este urmat la distanță de județele Dâmbovița, cu 152 de persoane, Prahova, cu 94, Bihor, cu 77, Argeș, cu 47, Ilfov, cu 46, și Ialomița, cu 45 de persoane. Din punctul de vedere al sancțiunilor aplicate, județul Timiș conduce din nou topul, cu 155 de sancțiuni (36 de amenzi și 119 avertismente), fiind urmat de Dolj, cu 33 de sancțiuni, Vaslui, cu 22, Sibiu, cu 19, și Bihor, cu 17 sancțiuni. La polul opus, în județe precum Călărași, Constanța, Maramureș, Suceava și Vâlcea nu au fost aplicate sancțiuni, precizează Inspecția Muncii.
În ceea ce privește cuantumul amenzilor, arată sursa citată, cele mai mari valori au fost înregistrate în Timiș (8.376.513 lei), Dâmbovița (4.060.000 lei), Brăila (1.521.000 lei), Ilfov (1.424.000 lei), Bihor (1.370.000 lei), București (1.333.500 lei), Ialomița (1.058.000 lei), Argeș (1.000.500 lei) și Prahova (1.000.000 lei). La capitolul măsuri de remediere, cele mai puține au fost impuse în Constanța, unde s-au înregistrat zero măsuri, Bistrița, cu două, și Covasna, cu trei măsuri.
Pe lângă utilizarea muncii la negru, printre cele mai frecvente neconformități identificate de echipele de control s-au numărat nerespectarea evidenței timpului de muncă, necompletarea și netransmiterea în registru a datelor de identificare ale prestatorilor, neplata drepturilor salariale și nerespectarea repausului săptămânal. De asemenea, s-au constatat abateri precum neîntocmirea programării concediilor de odihnă, dosare personale și regulamente interne incomplete, precum și ignorarea măsurilor dispuse la controalele precedente.
„Având în vedere aceste rezultate îngrijorătoare și incidența crescută a muncii nedeclarate pe platformele digitale, Inspecția Muncii avertizează că acțiunile de control se vor intensifica în perioada următoare, iar inspectoratele teritoriale vor monitoriza cu strictețe aplicarea tuturor măsurilor impuse companiilor din domeniu”, se mai arată în comunicatul citat.


