NewsBucuresti.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Musicalul fenomen „Fantoma de la Operă”, revine în septembrie 2027 pe scena Operei Naționale București

Opera Națională București a pus în vânzare biletele pentru primele 5 reprezentații din cele 15 programate în luna septembrie a anului 2027 ale musicalului „Fantoma de la Operă” de Andrew Lloyd Webber.

Spectacolul, în regia lui Răzvan Ioan Dincă și sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, a avut premiera la București pe 31 martie 2023, marcând până în prezent 41 de reprezentații cu casa închisă. Revenirea sa în stagiunea 2027 – 2028 confirmă statutul de eveniment de referință al acestei producții, un titlu care, prin amploare, nivel artistic și impact, depășește granițele unui simplu musical.

„Fantoma de la Operă” este o producție a cărei complexitate se regăsește în toate detaliile, de la scenografia semnată de Gary McCann, costumele elaborate, coregrafia realizată de Violeta Dincă, până la traducerea și adaptarea atentă a textului (Ernest Fazekas).

La nivel global, „Fantoma de la Operă” este o referință în istoria teatrului muzical, peste 160 de milioane de spectatori în 35 de țări, 13.500 de reprezentații doar pe Broadway, 7 premii Tony, și un candelabru devenit simbol, atât prin ingeniozitatea tehnică, cât și prin rolul său dramatic. Însă, dincolo de cifre, spectacolul impresionează prin forța emoțională a poveștii și prin capacitatea sa de a rămâne relevant și captivant pentru fiecare generație.

Opera Națională București reconfirmă, prin această producție, angajamentul său față de calitatea artistică, inovație și dialog continuu cu publicul contemporan. Faptul că toate biletele pentru seria de spectacole din ianuarie au fost vândute integral într-un timp record cu mult înainte de ridicarea cortinei arată nu doar succesul montării, ci și apetitul publicului pentru spectacole de nivel înalt, care redefinesc așteptările de la o instituție lirică națională.

Muzică de Andrew Lloyd Webber

Versuri de Charles Hart

Versuri suplimentare de Richard Stilgoe

Libret de Richard Stilgoe și Andrew Llyod Webber

Bazat pe romanul „Fantoma de la Operă” de Gaston Leroux

Regizat inițial de Harold Prince

Orchestrație de David Cullen & Andrew Llyod Webber

Producție originală de Cameron Mackintosh Ltd. şi The Really Useful Group Ltd.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati