Muzee inedite din București: ce ascund locațiile?

În București există foarte multe activități pe care să le faci în timpul liber, iar cei care vin aici abia își pot face o listă cu locațiile pe care vor să le viziteze.

Ai mai jos câteva din cele mai spectaculoase și ciudate muzee din Capitală. Trebuie neapărat să le vezi!

Casa Experimentelor: în cazul în care ai copii și vrei să știi că atenția lor este mereu asupra vizitei la muzeu, trebuie neapărat să pășești în Casa Experimentelor. Acesta este genul de muzeu interactiv unde cei mici nu o să se plictisească deloc, scrie descoperabucurestiul.eu.

Ferestroika: pe timpul vizitei în apartamentul care amintește de perioada comunismului vei vedea exact modul în care trăia o familie simplă în timpul dictaturii lui Ceaușescu. De asemenea, te vei și putea distra la fel cum o făceau oamenii pe atunci.

Muzeul Vârstelor: acest muzeu mai este cunoscut și sub denumirea de Casa Filipescu-Cesianu și cuprinde evoluția oamenilor care au deținut casa pe parcursul a 3 secole. Aici poți să găsești îmbrăcăminte, obiecte și tehnologia din urmă cu 300 de ani, iar astfel vei putea vedea mai bine evoluția tuturor până în acest punct.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati