Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi găzduieşte joi, 26 septembrie, de la ora 18:00, vernisajul expoziţiei ” Hărţi de zi cu zi / Maps of Everyday”, o instalaţie multimedia creată de artista Raluca Băjenaru.

Hărţi de zi cu zi / Maps of Everyday prezintă o „arhivă” cu urmele activităţilor cotidiene repetitive care ţin de organizarea vieţii în microcosmosul intim: bileţele pe care le scriem pentru a nu uita, liste de cumpărături, hărţi cu repere despre cum să ajungem dintr-un loc în altul, amprente cumulate involuntar prin ocuparea succesivă a aceluiaşi spaţiu, a precizat un comunicat al instituţiei.

Proiectul documentează utilizarea cotidiană a scrisului de mână, într-o perioadă în care acesta este tot mai mult înlocuit de dispozitive electronice. Imaginându-se ca un antropolog care încearcă să strângă urme ale unei practici înainte ca aceasta să dispară, Raluca Băjenaru priveşte prezentul ca fiind deja trecut, iar societatea fiind propulsată într-o eră a post-literalităţii. Deja obiecte de muzeu, bileţelele scrise de mână şi pierdute pe stradă sau hărţile desenate pe hârtie oferă acces către un nivel individual de codificare prin intermediul grafiei personale. Un voyeurism difuz transpare din încercarea de a-ţi imagina cine este persoana care a scris acel post-it găsit pe stradă sau care a folosit anumite convenţii grafice în desenarea unei hărţi.

Erodarea spaţiilor utilizate în comun, cum ar fi scaunele din staţia de metrou Unirii 1, creează hărţi involuntare, documentate fotografic în cadrul proiectului. Urmele pe care oamenii le lasă, aşezându-se succesiv în acelaşi loc şi creând o amprentă comună, devin relevante pentru preferinţele şi obiceiurile lor.

În căutarea acestor amprente ale existenţei cotidiene, Raluca Băjenaru devine un explorator al oraşului, realizând desene uriaşe prin intermediul înregistrării cu o aplicaţie a traseelor parcurse în Bucureşti şi reinterpretării lor prin animaţie. Scoase din context, aceste plimbări fără o destinaţie anume creează o estetică a mersului şi un gestualism la scara oraşului, realizat cu propriii paşi.

Expoziţia este deschisă în perioada 27 septembrie – 20 octombrie 2019, iar programul de vizitare este de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 18:00.

Preţ biletului este de 5 lei, iar accesul la vernisaj este gratuit

Raluca Băjenaru (n. 1982) dezvoltă proiecte din sfera instalaţiei, performance-ului, intervenţiei în spaţiul public, land art. A participat la proiecte de rezidenţă artistică în Franţa (Strasbourg – Haute Ecole des Arts du Rhin), Olanda (Amsterdam – Gerrit Ritveld Academie), Macedonia (Brashnar Creative Project), Indonezia (Institut Seni Yogyakarta) şi România. Este absolventă a UNARTE Bucureşti, secţia Pictură. Cea mai recentă expoziţie personală a avut loc la Galeria Pygmalion din Timişoara, în februarie 2019 şi a prezentat seria de picturi intitulată UNDER|WATER. Mai multe detalii despre activitatea artistei găsiţi accesând: www.ralucabajenaru.blogspot.ro şi https://www.youtube.com/user/TropaTrop7

Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi (MNHCV) din Bucureşti este printre puţinele instituţii culturale cu acest specific din lume. MNHCV îşi propune să devină mai mult decât un muzeu, să fie un loc de intersecţie al artelor, un centru pentru studierea şi reconsiderarea istoriei şi a geografiilor lumii, atât de către specialişti cât şi de către publicul general.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati