Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” şi Asociaţia pentru Meşteşug şi Tradiţie vă invită în perioada 3-4 octombrie 2020 la evenimentul aflat la prima ediţie – „Un colţ de Bucureşti”.
Evenimentul îşi propune să promoveze arta meşterilor populari şi artiştilor plastici din Bucureşti. În cele două zile, în curţile gospodăriilor din muzeu, vor avea loc şi demonstraţii meşteşugăreşti, ateliere pentru copii şi pentru adulţi. Cei care doresc să repare sau restaureze un obiect drag – o ie, o icoană, o opincă, o curea, o pot face pe loc, deoarece meşterii vor avea uneltele şi materialele necesare.
De asemenea, in cele doua zile, vor fi alături de noi şi de această dată artiştii Teatrului Muzical Ambasadorii cu spectacolul de balet „Frumoasa şi Bestia”, adaptare a celebrei poveşti scrise de Charles Perrault, o creaţie coregrafică semnată de Valentin Stoica, prim-balerin al Operei Naţionale Bucureşti, într-o scenografie sugestivă, creionată de Viorica Petrovici. Spectacolul face parte din programul SAMER 2020, iniţiat de Ministerul Culturii.
Evenimentul se desfășoară între orele 09.00 – 19.00.