Muzeul Naţional al Ţăranului Român organizează, începând de vineri, 23, până duminică, 25 octombrie, între orele 10 şi 18, Târgul de Sânmedru – de antichităţi ţărăneşti, la care vor participa aproximativ 40 de colecţionari din toată ţara cu lucruri vechi, de colecţie.
Vizitând acest târg, veţi avea o imagine vie a ceea ce a însemnat gospodăria ţărănească în ansamblul ei, invitându-vă să salvăm împreună obiectele de la uitare şi degradare şi să le reintroducem într-un circuit al civilizaţiei urbane contemporane.
În cadrul târgului de la Muzeul Ţăranului, veţi putea admira şi cumpăra: piese de costum ţărănesc, ţesături de interior (covoare, ştergare, feţe de pernă şi feţe de masă),
icoane pe lemn şi pe sticlă, cruci, pristolnice, podoabe, mobilier crestat, pictat (lăzi de zestre, mese, scaune, blidare, lingurare, dulapuri), ceramică, doniţe, vase din lemn, putinei, căuce, furci şi roţi de tors, fuse, vârtelniţe, felinare, ceasuri, candelabre, piuliţe şi râşniţe de alamă, dar şi publicaţii socio-etnografice din perioada interbelică, bancnote vechi, timbre cu subiecte etnografice…
Alături de anticari, Galeria de Artă Ţărănească scoate în curte obiecte care mai de care mai încântătoare: haine de sărbătoare, ştergare din bumbac, scoarţe, lepedeie şi feţe de masă; ploşti, ulcioare, căni, farfurii; obiecte din lemn: linguri, casete, scaune; ouă încondeiate; icoane pictate pe lemn sau pe sticlă, împletituri şi alte meşteşuguri.
Vizitatorii sunt invitaţi să răsfoiască, să citească şi să-şi îmbogăţească biblioteca cu publicaţiile Muzeului: cărţi cu teme etnologice, cărţi-obiect, albume ori revista Martor.
De asemenea, îmbiem publicul cu prăjituri, turtă dulce, cozonaci şi miere, dar şi cu bragă sau ţuică. Nu vor lipsi nici plantele de leac sau ghivecele cu flori.
Preţul biletului de intrare la târg: adulţi – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi şi studenţi, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau uşor – 2 lei