Muzeul Naţional de Artă al României în parteneriat cu Fundaţia Bonte organizează, în perioada 18 august – 29 septembrie 2023, concursul pentru acordarea Bursei Bonte pentru cercetarea patrimoniului artistic al MNAR.
Aflată la cea de-a doua ediţie, bursa se adresează cercetătorilor cu studii doctorale în curs sau finalizate în istoria şi teoria artei, estetică şi studii interdisciplinare. Bursa în valoare de o mie de euro brut lunar, timp de un an, va fi atribuită prin concurs, unui proiect dedicat cercetării patrimoniului artistic al MNAR.
Dosarele vor fi depuse în perioada 18 august – 29 septembrie 2023; rezultatele evaluărilor vor fi publicate în data de 16 octombrie 2023; interviurile vor avea loc la sediu sau online în perioada 16-27 octombrie 2023; anunţarea câştigătorului Bursei Bonte pentru cercetarea patrimoniului artistic mobil al MNAR pe site-ul muzeului se va face în data de 30 octombrie 2023. Bursa va fi acordată în intervalul 1 noiembrie 2023 – 31 octombrie 2024.
Bursa face parte din instrumentele strategice concepute de MNAR pentru a susţine cercetarea de specialitate din România în cadrul muzeului. Aceasta oferă câştigătorului posibilitatea de a avea acces, cu asistenţă de specialitate, la patrimoniul artistic şi documentar pe care îl deţine muzeul, de a beneficia de informaţiile cu caracter ştiinţific şi de a folosi gratuit, în lucrări ştiinţifice, imagini ale operelor cercetate.
Bursa Bonte se alătură Bursei Micaela Eleutheriade, oferite de MNAR în sprijinirea cercetării artistice şi teoretice în artele vizuale. Fundaţia Bonte a fost înfiinţată de Alain Bonte, om de afaceri de origine franceză. Fundaţia colaborează cu MNAR din anul 2017, sprijinind revenirea în muzeu a două importante opere de artă în Galeria Naţională. Alain Bonte face parte din conducerea Asociaţiei Prietenii Muzeului Naţional de Artă al României şi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Comandor de către Preşedintele României, Klaus-Werner Iohannis, pentru contribuţiile aduse promovării intereselor economice şi culturale ale României în Portugalia şi în spaţiul european.
„Oferim, împreună cu Fundaţia Bonte, posibilitatea finanţării generoase a cercetării patrimoniului muzeului nostru, pe durata unui an calendaristic, care sperăm să contribuie la creşterea interesului pentru extraordinarul tezaur artistic naţional pe care Muzeul Naţional de Artă al României îl deţine” – apreciază Călin Stegerean, director general al MNAR.
„Suntem încântaţi să fim alături de Muzeul Naţional de Artă al României în acest demers de sprijin al cercetării patrimoniului naţional” – apreciază Alain Bonte, preşedinte al Fundaţiei Bonte.