Muzeul Satului din București organizează un Târg de Dragobete în perioada 24-25 februarie

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează, în perioada 24-25 februarie, Târgul de Dragobete.

Prin acest eveniment cultural Muzeul Satului doreşte o recontextualizare şi promovare a valorilor culturale tradiţionale atât de importante în construirea identităţii unui popor.

”Fiul Babei-Dochia, simbol al iubirii, Dragobetele (în Oltenia şi Muntenia) sau Năvalnicul (în Moldova), denumit şi Cap-de-Primăvară, este o sărbătoare a împăcării, a bunei-înţelegeri, a renaşterii întregii firi. Şi cum viaţa satului tradiţional urmează ritmul naturii, Dragobetele este o transpunere la nivel social a acestei reînnoiri.

Ulterior semnul sacralităţii îi va fi conferit prin asociere cu sărbătoarea creştină a Aflării Capului Sfântului Ioan Botezătorul.”, transmit reprezentanții Muzeului.

Evenimentul are loc în curtea Muzeului Satului din Şos. Kiseleff nr. 28-30, între orele 9:00-17:00.

De la ora 12.00, în sala Victor Ioan Popa, Corul Mina vă va încânta cu un recital de cântece româneşti vechi, din mai multe zone ale ţării, puse într-un concept artistic specific şezătorilor de altădată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati