Muzeul Ţăranului Român lansează un spaţiu destinat creaţiei contemporane

Muzeul Naţional al Ţăranului Român lansează, începând de marţi, 6 aprilie 2021, ora 17:00, un spaţiu destinat creaţiei contemporane, în sala MNŢRplusC aflată la subsolul corpului de clădire B, sub Studioul Horia Bernea.

(Auto)ficţiuni este primul eveniment dintr-o serie care urmăreşte revitalizarea unui spaţiu muzeal, dar oferă şi oportunitatea artiştilor şi curatorilor de a se manifesta pe un teren cu încărcături complexe, atât din perspectivă simbolică cât şi istorică. Spaţiul în care se deschide acest program este un fost atelier de hârtie manuală. Pornind de la ideea că Muzeul Ţăranului a fost şi va fi mereu un spaţiu viu, propunerea de a transforma această sală într-un teren de experiment artistic este o iniţiativă care urmăreşte să coaguleze o comunitate nouă formată din artişti activi pe scena de artă şi urmăritorii ei. Unele din expoziţiile deschise în sala MNŢRplusC vor purta referinţe la patrimoniul material şi imaterial al muzeului.

Expoziţia de deschidere propune trei artişti cu limbaje foarte diferite de expresie, judecând prin prisma metodelor prin care îşi dezvăluie universurile personale. Este o intersecţie de bule individuale pe un teren neutru de joc. Olimpiu Bandalac (n. 1955), Raluca Ilaria Demetrescu (n. 1969) şi Giuliano Nardin (n. 1978) sunt artişti care lucrează şi trăiesc în Bucureşti, deci ale căror corpusuri de lucrări au fost generate în acelaşi areal cultural.

Ce îi leagă pe cei trei în expoziţia (Auto)ficţiuni este un filon al sensibilităţii, care se manifestă fie prin elemente de (auto)reflexie şi (auto)ficţiune – cazul Ralucăi Ilaria Demetrescu – sau prin candoarea unui univers atât de personal, precum cel al lui Giuliano Nardin, până la metoda unei cercetări aproape medicale, de laborator, a volatilităţii vieţii în toate mediile ei (antropice sau naturale), la Olimpiu Bandalac.

Unul din obiectivele acestui program este cartografierea unei reţele de artişti şi curatori care să colaboreze pe un teren instituţional, într-un cadru programatic actual. Un obiectiv secundar constă în monitorizarea procesului de creaţie ca act artistic în producţii noi culturale.

Expoziţia de deschidere, (Auto)ficţiuni va trasa direcţia programului care se va desfăşura în acest spaţiu în viitorul apropiat. Selecţia artiştilor va fi realizată de Ilina Schileru, în calitate de coordonator de Programe Speciale la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. Programele speciale vizează producţia de expoziţii de artă contemporană cu artişti români şi străini, şi workshopuri de incluziune socială prin artă pentru copii români, imigranţi şi refugiaţi, având ca tutori inclusiv artişti care vor expune în noul spaţiu.

Mulţumiri speciale tuturor celor care s-au implicat în demersurile de până acum: dr. Virgil Ştefan Niţulescu (Manager MNŢR), Asociaţiei D3M (prin Mircea Modreanu şi Dumitru Gurjii), artiştilor şi curatorilor invitaţi, firmei POLICOLOR şi Cramei LICORNA.

Expoziţia este cu acces gratuit şi va putea fi vizitată la Sala MNTRplusC, până pe 20 mai 2021, de miercuri până duminică, între orele 13.00 şi 18.00. Lunea şi marţea este închis. Vizitarea expoziţiei se va desfăşura respectând toate normele igienico-sanitare. Astfel, vă invităm să parcurgeţi expoziţia în grupuri restrânse de maxim 4 persoane.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati