Nadia Comaneci si ministrul tineretului și sportului – la o acțiune de amploare dedicată mișcării sportive în parcul Sebastian din Capitală

Sute de copii cu vârste între 7 și 12 ani s-au adunat în acest weekend  în parcul Sebastian din Capitală, pentru a participa la o acțiune de amploare dedicată mișcării sportive.

  • Duminică, la eveniment a fost prezent și Bogdan Matei, ministrul tineretului și sportului, care a petrecut dimineața în compania copiilor și profesorilor prezenți și a asistat la probele pe care copiii le dădeau.

Prezentă la eveniment, Nadia Comăneci, inițiatoarea proiectului, s-a întrecut, simbolic, cu copiii și apoi i-a povestit mai multe detalii despre proiectul său ministrului Bogdan Matei.

nadia comaneci copiiEvenimentul a fost organizat de Fundația Nadia Comăneci și susținut de Primăria Sectorului 5 și este a doua ediție a proiectului Nadia Sports Experience – Pașaport pentru Sport, prin care se urmărește informarea despre beneficiile sportului și ale mișcării sportive, încurajarea practicării sportului de către copii și îndrumarea lor spre o viitoare carieră sportivă.

bogdan mateiMă simt extraordinar de fiecare dată când mă aflu în mijlocul atâtor copii. Este ceva deosebit să-i observi practicând diferite discipline sportive, trecând bucuroși de la un sport la altul și să le vezi fericirea din ochi, încântați că părinții și profesorii i-au adus să facă mișcare în aer liber.

Iar prezența Nadiei le-a adus o și mai mare bucurie, se vedea ce înseamnă ea pentru acești copii, după cozile pe care micuții le făceau pentru a obține un autograf sau o poză de la ea. Vreau să o felicit pentru acest proiect care înseamnă enorm pentru copii, pentru sănătatea acestora și pentru sport”, a spus Bogdan Matei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati