Negoiţă, DEZVĂLUIRI INCENDIARE / Iubita lui Dragnea comandă în PSD; Dăncilă nu a fost pusă premier pentru a conduce; N-aş fi votat clar cu PSD

Primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, a afirmat sâmbătă, la Digi 24, că Irina Tănase, iubita lui Liviu Dragnea era de fapt cea care conducea PSD, iar Viorica Dăncilă nu a fost pusă premier pentru a conduce, „ci tocmai ca să nu înţeleagă mare lucru”. 

  • El a mai dezvăluit că în Cex-urile informale ale PSD deciziile se luat „la ciorbă pe vremea lui Dragnea”, urmând ca a doua zi să fie confirmate în şedinţă. Totodată, spune Negoiţă, Liviu Dragnea îi schimba pe liderii din teritoru aşa cum dorea el, şi îi ţinea interimari.

“Toată perioada Liviu Dragnea a fost așa. Eu am fost invitat în astfel de întâlniri, le-am considerat total neprincipiale și n-am mai participat, ba dimpotrivă m-am și poziționat împotriva lui Liviu Dragnea. Am considerat incorect. Nu am fost niciodată al Scroviștea. Am auzit că se întâlneau acolo și stabileau ce trebuie să se întâmple în ședințele oficiale, cele statutare. Erau mulți, dar îi chemau așa pe grupuri.

irina tanaseIubita domnului Dragnea, nu știu să fi fost în conducerea partidului, dar am înțeles că era permanent acolo și dădea dispoziții pe acolo. N-am auzit. Repet, n-am fost niciodată acolo”, a susţinut Robert Negoiță.

Întrebat dacă PSD are şanse să crească cu o nouă conducere, edilul Sectorului 3 nu s-a arătat deloc optimist, apreciind că cea mai corectă variantă era ca după 26 mai – PSD să intre în opoziţie.

„Nu sunt deloc optimist, pentru că sunt două chesituni semnificative care mă fac să fiu contrar ideologiei mele. Eu sunt un optimist şi un luptător, dar în această situaţie sunt pesimist, pentru că – unu – cea mai corectă variantă pentru România şi pentru PSD era ca pe 26 seara PSD să intre în opoziţie şi doi – ce echipă este acum la conducerea PSD… În opinia mea, doamna Dăncilă nu a fost pusă prim ministru pentu a conduce.

dancila dragneaNu! Tocmai ca să nu înţeleagă mare lucru! De aceea am şi votat împotrivă când s-a propus cu tot respectul pe care i-l port ca om, este o persoană deosebită, o respect ca pe mama mea. Dar nu ajungi specialist peste noapte, nimeni niciodată nu ajunge. (…) O persoană pentu a fi capabilă să conducă trebuie să fie o personalitate puternică, un caracter puternic. Or un carater puternic nu supravieţuia atât sub tutela domnului Dragnea”, a argumentat Negoiţă.

În opinia lui, un premier capabil să conducă o ţară trebuie să fie capabil ca atunci când îi vin o multime de informaţii să le discearnă şi mai ales să înţeleagă cum funcţionează sistemul pentru a fi capabil să ia decizii corecte.

„Partidele la guvernare se infestează rapid cu tot felul de inşi care vin să profite, tot felul de lăudători care nu sunt buni de nimic. Avem un cabinet pentru cinci ţări, enorm. Are nevoie România de atâţia miniştri? (…) În loc să producă în economia reală, de fapt cheltuie de la bugetul de stat nişte salarii pe care dvs. le comentaţi pe bună dreptate. Îşi doreşte cu adevărat Opozţia să ajungă la putere? Mă îndoiesc. Am crezut şi am speranţa că mulţi români au crezit că după ce domnul Dragnea nu mai e preşedinte la PSD lucrurile se vor schimba. Şi se pare că s-au schimbat. (…) Şi au luat măsuri, m-au suspendat din partid. Aşa sunt încurajaţi cei care au curaj să gândească şi să se exprime în sensul în care gândesc. Iată o schimbare pe care eu consider că nu este în sensul în care am fi dorit să fie această schimbare”, a spus primarul.

Întrebat cum vede rezultatul obţinut de PSD la alegerile europarlamentare din 26 mai, Negoiţă a spus: N-am fost în ţară la alegeri, şi nu am putut vota, dar şi dacă aş fi ajuns, n-aş fi votat clar cu PSD.

„Pentru mine n-a fost deloc o surpriză sau dacă a fost, a fost una plăcută. M-am bucurat sincer că electoratul începe să reacţioneze. Am considerat cu mult timp înainte că directia in care ne îndreptăm este greşită şi că modul în care este condusă România şi partidul deopotrivă. (…) N-am fost în ţară la alegeri, şi nu am putut vota, dar şi dacă aş fi ajuns, n-aş fi votat clar cu PSD. (…) Am spus că aştept să avem un scor foarte prost”.

El a amintit că s-a încercat în PSD „să se schimbe ceva”, fiind semnatarul unei scrisori prin care mai mulţi lideri PSD îi cereau lui Dragnea să plece. Acum, Robert Negoiţă spune că nu se mai regăseşte în această formulă din PSD.

psd„Am încercat să schimbăm ceva. (…) A apărut o scrisoare, şi am încercat să formăm grupuri de iniţiativă, în ideea de a schmba ceva. Nu am reuşit şi nu sunt optimist că s-ar putea reuşi ceva din interior. Eu acum nu mă regăsesc deloc in această formulă. În consecinţă, o să  văd ce am de făcut. Nu am greşit cu nimic, nu sunt părtaş cu nimic la toate relele care s-au întâmplat şi consider că nu e în regulă ca să plătesc eu. (…) Muncesc de dimneaţa până seara, şi să ajung să am parte de injurii, doar că fac parte dintro echipă care face prostii… (…) Eu am semnat o scrisoare care îi solicita domnului Dragnea să plece din partid când era mare şi tare şi când schimba premierii cum îmi schimb eu cămăşile. Şi am votat pentru excluderea dânsului, în faţa dumnealui. Nu mai vreau să conducă niciodată nimic. Eventual un camion pe o autostradă, nu într-un oraş, că nu am încredere în capacităţile dumnealui”, a mai spus Negoiţă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati