Negoiță schimbă bordurile din Sectorul 3, puse tot de el: Cele vechi arată foarte rău, sunt degradate

Primarul Robert Negoiță vrea să schimbe bordurile roșii din sector, puse tot de el în 2014 și despre care crede acum că au fost o soluție nefericită și că arată oribil. Edilul spune că noile borduri sunt produse de una dintre societățile primăriei și că vor rezista zeci de ani.

”Le schimbăm fiindcă a fost o soluție nefericită și pentru că arată oribil. În viață mai și greșim. Iar noi avem acum o soluție mult mai drăguță și mai durabilă și mai prietenoasă cu mediul. Cele vechi arată foarte rău, sunt degradate. Au vreo 7-8 ani cele vechi, totuși. Multe au fost accidentate. Ele au fost reabilitate cât au fost în garanție, apoi le-am lăsat așa. Nu mai îmi plac cum arată. Venim cu o nouă generație”, a declarat Robert Negoiță pentru HotNews.ro.

Bordurile, produse de societatea primăriei

Edilul spune că nu le va schimba în tot sectorul, iar prețurile nu sunt mari deoarece sunt produse de societatea primăriei, care are o fabrică de pavele.

”Nu le schimbăm neapărat în tot Sectorul, dar unde trebuie schimbat, schimbăm cu varianta asta. Nu vom investi foarte mulți bani, că le producem noi, la societatea noastră. Ne costă doar betonul și mâna de lucru. Cumpărăm doar ciment. Astea pe care le punem noi sunt ca rezistență foarte apropiate de granit. Designul a fost făcut de arhitecți. Și bordurile de granit au o problemă. Noi le-am făcut pe cele noi în așa fel încât să nu mai ajungă asfaltatorii la ele și să le strice. Asta e principala problemă la cele de granit, se deplasează, ale noastre sunt mult mai stabile, și atunci când se schimbă asfaltul le ating cu freza și le distrug. Noi am făcut o margine care să reziste, dacă dau cu freza în ele, distrug freza. Eu cred că vor rezista cele noi zeci de ani, sunt altă calitate, sunt făcute în laborator, nu turnate la fața locului, le-am testat la îngheț-dezgheț în laborator și în teren. Le-am schimbat toamna trecută pe Fizicienilor. Să mergeți să vedeți cum arată”, a mai spus Robert Negoiță.

Primăria Sectorului 3 a lansat în sistemul electronic de achiziții publice un anunț prin care își exprima dorința de a încheia un acord-cadru pe 2 ani, în valoare de 766.700 lei pentru achiziția de borduri. Termenul limită pentru depunerea ofertelor era 15 martie.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati