Nelu Tătaru: 22 de spitale în Bucureşti, angrenate în activitate împotriva SARS-COV-2

Un număr de 22 de spitale în Bucureşti sunt angrenate în lupta împotriva SARS-COV-2, a declarat luni ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, la sediul Guvernului.

„Un moment în care, încă o dată, dacă mai trebuia demonstrat, Guvernul Orban pune sănătatea în centrul activităţii sale, un moment în care gestionăm o achiziţie de echipamente şi aparatură – contracte deja desfăşurate, în desfăşurare sau pe viitor. Avem 22 de spitale în Bucureşti angrenate în activitate împotriva SARS-COV-2. Astăzi din cele zece spitale – 7 sunt în subordinea Ministerului Sănătăţii reaşează finanţarea europeană pe primul loc.

Ţin să mai completez că tot pe finanţarea europeană avem fonduri de 50 de milioane de euro tocmai pentru instalaţiile din spitale, având în vedere şi perioada prin care trecem şi reevaluarea tuturor secţiilor de terapie intensivă. Vă doresc succes! În continuare suntem în linia întâi, suntem pentru a da siguranţă atât cetăţeanului în actul medical, dar şi personalului medical”, a afirmat Tătaru, potrivit Agerpres.

Luni, la sediul Guvernului, a avut loc semnarea contractelor de finanţare din fonduri europene a 10 proiecte ce vor fi implementate de spitale din Bucureşti în scopul creşterii capacităţii de răspuns la criza sanitară provocată de COVID -19.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati