Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății, a făcut o afirmație șocantă despre vaccinarea copiilor: părinții ar putea fi decăzuți din drepturi, dacă refuză imunizarea acestora.
O declarație controversată a lui Nelu Tătaru, preluată dintr-o emisiune TVR, a fost prezentată marți seara în ediția „Subiectiv” de la Antena 3, moderată de Răzvan Dumitrescu.
De menționat este faptul că este vorba despre legea vaccinării și nu despre imunizarea anti-COVID.
Refuzul părintelui ar fi sancționat cu până la 10.000 lei
Întrebat ce se întâmplă dacă un părinte trece de toate etapele de consiliere și refuză vaccinarea copilului, fostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, a precizat că în măsura în care rămâne obligativitatea în lege vor apărea și anumite contravenții, cea mai mare amendă fiind de 10.000 de lei, potrivit legii vechi a vaccinării.
„În acest moment se discută inclusiv la nivelul consilierii dacă nu acceptă acea consiliere. Legea a fost întoarsă la comisie și vom stabili și acest aspect (n.r amenda)”, a declarat Nelu Tătaru, scrie Antena3.ro.
Întrebat apoi ce se întâmplă dacă părintele refuză să își vaccineze copilul și plătește amenda, Nelu Tătaru a dat de înțeles că părintele ar putea fi decăzut din drepturi.
„În acest moment discutăm la nivelul specialiștilor de la sănătate publică evaluarea și contextul vaccinări acestui copil, care sunt condițiile strice și care ar trebui să fie partea din lege în care ar trebui să găsească un tutore din sistemul juridic care să poată accepta vaccinarea. În condițiile în care nu există acest drept copilul va fi preluat de altcineva”, a explicat Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătăţii.