„Acele persoane din sectoarele esențiale să fie vaccinate, iar cei care au legături cu acele sectoare să fie testați săptămânal. Ne gândim la vaccinare sau testare. Acestea sunt opiniile pe care eu, ca și consilier onorific, le promovez la nivelul primului ministru, în care fac o evaluare a stării actuale. Deciziile se iau la nivelul Ministerului Sănătății sau CNSU, pe care îl conduce premierul. Trebuie să înțelegem că suntem într-un val patru, care este mai agresiv decât unu sau doi. Ne e greu să îl luăm în serios după un sezon estival”, a declarat Tătaru, potrivit Digi24.
„În această categorie intră tot ce înseamnă persoane vârstnice, HIV/SIDA, bolnavi oncologici, transplantați, imunodeprimați. Aici sunt cei pe care trebuie să îi avem în vedere într-o primă fază. Nu putem opri pandemia, dar putem limita numărul de decese și numărul de internări în Terapie Intensivă. Aceste măsuri merg sau converg spre acest deziderat”, a mai spus acesta.
Acesta a precizat că persoanele care nu se vaccinează sau care nu se testează săptămânal și reprezintă un pericol ar trebui să nu mai fie primite la locul de muncă.
„În măsura în care reprezintă un pericol, având în vedere și situația din localitatea respectivă, factorii care pot duce la o transmitere în comunitatea respectivă, putem să ne gândim și la acest lucru. Trebuie să înțelegem că binele sau beneficiul comun este mai important decât binele individual”.