NetCity Telecom, operatorul rețelei de fibră optică din București, credit de 55 de milioane de euro de la BCR și BRD

Netcity Telecom, compania care gestionează proiectul reţelei metropolitane pentru fibră optică a Municipiului Bucureşti – NetCity şi facilitează mutarea cablurilor aeriene în subteran, a contractat un credit de 55 de milioane de euro de la BCR si BRD pentru a refinanţa integral datoria existentă la nivelul proiectului şi pentru a finanţa în continuare lucrările de extindere a reţelei subterane de telecomunicaţii prin fibră optică din Capitală.

Fondurile au fost obţinute printr-un credit sindicalizat de tip club loan în care Banca Comercială Română (BCR) şi BRD Groupe Societe Generale au acţionat împreună ca aranjori principali mandataţi şi creditori.

De asemenea, BCR este agent de documentare şi garanţii, iar Erste Group Bank este agent de facilitate.

“Extinderea reţelei va ajuta compania şi municipalitatea să-şi atingă obiectivele legate de concesiune, precum creşterea rezilienţei oraşului, aspect de asemenea aliniat cu obiectivele de dezvoltare sustenabilă ale companiei”, spun reprezentanţii Netcity.

În prezent, reţeaua subterană a Netcity de peste 1.760 km acoperă principalele artere din Bucureşti şi conectează peste 30.000 de clădiri din oraş.

Potrivit companiei, rețeaua va fi în continuă dezvoltare, cu scopul de a dubla acoperirea în următorii patru ani și de a atinge o arie și mai extinsă a zonei metropolitane București în perioada următoare

În noiembrie 2021, compania mai contractat un credit de la BCRîn valoare de 1,1 milioane de euro pentru a finanța lucrările aferente etapei a doua de dezvoltare a rețelei de internet

NetCity Telecom este concesionarul reţelei NetCity, având ca activităţi proiectarea, construcţia şi administrarea reţelei de canalizaţii de fibră optică de pe teritoriul Municipiului Bucureşti, îmbunătăţind siguranţa şi peisajul urban prin migrarea în subteran a reţelelor de cabluri aeriene.

Reteaua este pusă la dispoziţia operatorilor de telecomunicaţii care oferă servicii pe teritoriul Municipiului Bucureşti. Tarifele de închiriere ale rețelelor subterane Netcity sunt tarife reglementate de către Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare Comunicații.

La începutul anului, Consiliul Concurenţei a aprobat tranzacţia prin care compania franceză Meridiam -specializată în dezvoltarea, finanţarea şi managementul pe termen lung al infrastructurii publice durabile în trei sectoare principale: mobilitate sustenabilă, servicii publice critice şi soluţii inovatoare cu emisii reduse de carbon – a preluat jumătate din acţiunile companiei.

În urma acestei tranzacţii francezii au intrat şi în acţionariatul Concesiune Telecom, societate care are ca obiectiv asigurarea de garanţii asumate prin Contractul de concesiune încheiat cu Municipiul Bucureşti în vederea dezvoltării reţelei Netcity.

sursa: economica.net

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati