Netflix ia măsuri de prevenție contra pandemiei de Coronavirus. Platforma suspendă filmările pentru serialele sale, inclusiv mult așteptatul sezon patru din Stranger Things, din cauza epidemiei de Coronavirus, scrie publicația Independent, citată de paginademedia.ro.
Decizia luată de Netflix vine în contextul în care președintele Donald Trump a declarat „stare de urgență” în Statele Unite. Aproximativ 1,700 de americani au fost testați pozitiv cu Coronavirus și 41 au murit, după cum scrie sursa citată.
Astfel, platforma de streaming a pus pe pauză toate show-urile și serialele pe care le avea în pregătire în această perioadă pentru a-și proteja angajații.
Și alte studiouri și platforme, cum ar fi Disney, ABC sau NBC, au suspendat producțiile în acest moment, menționează aceeași sursă.