Netflix scumpește abonamentele, deocamdată în SUA și Canada

Preţurile la toate cele trei abonamente Netflix au fost crescute în America de Nord cu sume între unul şi doi dolari.

Noile preţuri pentru Canada şi Statele Unite cresc după cum urmează:

  • Basic (1 stream, 480p): de la 8.99 la 9.99 dolari
  • Standard (2 stream-uri, 1080p): de la 13.99 la 15.49 dolari
  • Premium (4 stream-uri, 4K): de la 17.99 la 19.99 dolari

Noile preţuri sunt deja active pentru abonaţii noi, în vreme ce abonaţii actuali vor fi înştiinţaţi de noile preţuri, prin e-mail, pe parcursul următoarelor 30 de zile, scrie news.ro.

Scumpirile în val operate de Netflix în ultima vreme în cea mai mare piaţă a sa ar putea fi interpretate ca un semn pentru ceea ce va urma şi în alte regiuni, inclusiv România.

În România, s-a creat deja o mare discrepanţă între cei aproximativ 60 de lei (12 euro) cât costă pe lună un abonament Netflix Premium şi cei 20 lei cât costă HBO Go şi Amazon Prime Video.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati