Netflix va testa jocuri pe anumite televizoare şi computere, într-un prim pas pentru a le face disponibile pe mai multe dispozitive, a scris luni vicepreşedintele companiei pentru Games, Mike Verdu, într-o postare pe blog, transmite agenția Reuters, citată de News.ro, conform economedia.ro.
Compania lansează un test beta limitat, pentru un grup mic de membri din Canada şi Regatul Unit, pe anumite televizoare, începând de luni, iar pe PC-uri şi computere Mac prin Netflix.com, pe browserele acceptate, în următoarele câteva săptămâni.
Platforma de streaming şi-a început implicarea în experienţa de joc prin lansarea jocurilor Netflix pe telefoane mobile în noiembrie 2021.
Până acum, titlurile companiei au fost disponibile doar pe sistemul iOS al Apple şi Android al grupului Alphabet.
”Oxenfree” al Night School Studio, un Netflix Game Studio, şi ”Molehew’s Mining Adventure”, un joc arcade cu minerit de pietre preţioase, vor face parte din testarea iniţială.
Utilizatorii pot juca jocurile la televizor folosind telefoanele lor, iar cei de pe PC şi Mac se pot juca pe Netflix.com cu o tastatură şi un mouse.
”Făcând jocurile disponibile pe mai multe dispozitive, sperăm să le facem şi mai uşor de jucat pentru membrii noştri din întreaga lume”, a spus Verdu.
Netflix a spus că jocurile de pe TV vor funcţiona pe anumite dispozitive de la partenerii iniţiali Amazon Fire TV Streaming Media Players, Chromecast cu Google TV şi dispozitive Roku, printre altele.
În martie, compania a declarat că are o listă de conţinut de încă 40 de jocuri programată pentru sfârşitul acestui an şi 70 în dezvoltare cu partenerii săi, care s-ar adăuga celor 16 jocuri dezvoltate în prezent de studiourile sale de jocuri interne.