Cotidianul american The New York Times recomandă două destinaţii româneşti ca opţiuni de vacanţă pe timp de pandemie.
Maramureș și Bucovina sunt recomandate pornind de la avantajul specific regiunilor din nordul României: modul de viață rustic, care în alte zone din lume a dispărut de mult.
România a fost recomandată de Ivan Stoler. Crescut într-o familie de basarabeni, el a povestit că nu auzise nimic despre frumusețea peisajelor din țară.
„Un mod de viață dispărut” – așa este descrisă România în paginile publicației americane New York Times, care propune țara noastră ca destinație de vacanță pe timp de pandemie.
Topul realizat de publicaţia americană a fost realizat pornind de la recomandările făcute de cititorii ziarului. Sunt zone care nu au fost invadate de turiști, cu peisaje spectaculose, drumuri noroioase, ferme cu fânețe și căruțe trase de cai, notează ziariştii americani.
„Lista, realizată pe baza recomandărilor cititorilor, are 52 de locuri din întreaga lume, iar Maramureșul, alături de Bucovina, sunt singurele zone din România aflate pe această listă. Maramureșul a fost ales pentru autenticitatea sa și pentru că aici mai poți găsi un mod de viață care a dispărut în alte zone din lume. Trebuie să profităm din plin de aceste lucruri, de unicitatea și autenticitatea Maramureșului și să dezvoltăm un turism care să păstreze acest mod de viață”, a anunțat, pe Facebook, președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan.
Pe lista New York Times au mai fost incluse destinații precum medina din Marrakesh, Camino de Santiago și Cordoba, din Spania, Dakar (Senegal), biserica St James the Less din Anglia, muntele Nanda Devi din India sau traseul Laugavegur din Islanda.