NEWS ALERT | 20% dintre polițiști vor patrula în civil pentru a-i amenda pe cei care nu poartă mască

Poliția va face controale în civil pentru a-i depista și amenda pe cei care nu respectă măsurile de protecție împotriva noului coronavirus, potrivit unor surse guvernamentale.

Decizia a fost luată după ce autoritățile au constatat că mulți oameni respectă aceste măsuri doar când în zonă sunt forțe de ordine, dar le ignoră în absența acestora.

Astfel, 20% dintre polițiști vor face controale și vor aplica amenzi în civil, fără a purta uniforma, potrivit surselor citate, scrie Digi24.

Numărul TelVerde va fi actualizat astfel încât să poată fi primite și fotografii

De asemenea, numărul TelVerde la care poate fi sesizată nerespectarea măsurilor sanitare va fi operaționalizat astfel încât să poată fi primite și fotografii sau înregistrări video. Pe baza acestora vor putea fi date amenzi, se pot deschide cercetări sau pot fi adoptate alte sancțiuni.

Numărul la care cetățenii pot sesiza nerespectarea regulilor este 0800.800.165.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati