NEWS ALERT Actorul Bogdan Stanoevici a murit

Bogdan Stanoevici a murit în spital, unde se afla internat de la începutul lunii decembrie, când fusese diagnosticat cu COVID-19.

Actorul a murit în aceasta dimineață. Informația a fost confirmată pentru Antena 3 de către medicul Șerban Bubenek.

Bogdan Stanoevici a fost internat la Spitalul ‘Sfântul Pantelimon’ din Capitală infectat cu SARS-CoV2, pe 16 decembrie. La două zile distanță, deja, era dus la Terapie Intensivă în stare gravă.

Pe 24 decembrie, Bogdan Stanoevici a fost preluat de la Spitalul ”Sf. Pantelimon” din Capitală, iar în prezent se afla internat la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare Prof. Dr. C.C. Iliescu, unde a suferit mai multe intervenții chirurgicale.

El a fost supus şi unei intervenții prin care i-au fost puși plămânii în repaos total timp de 7 până la 15 zile. Practic, i se făcea doar oxigenare extracorporală. Plămânii actorului erau afectați aproape integral, iar medicii l-au operat de urgență pentru a-l stabiliza. Chiar și în aceste condiții, medicii erau rezervați în privința sa.

Stanoevici a fost ministru Românilor de Pretutindeni în guvernul Victor Ponta, manager al Circului Metropolitan și candidat la alegerile prezidențiale din 2019.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati