NEWS ALERT Alfred Bulai, dat afară de la SNSPA

Universitatea din București anunță că în urma scandalului în care este implicat Alfred Bulai acestuia i s-a desfăcut contractul de muncă de la SNSPA.

În urma scandalului sexual al cărui protagonist este Alfred Bulai, rectorul SNSPA Remus Pricopie a transmis un mesaj în care preciează ca Bulai nu mai este profesor.

„Am primit astăzi hotărârea Comisiei de Etică a SNSPA privind reclamațiile de hărțuire sexuală, aduse profesorului Alfred Bulai. Am informat decanul Facultății de Științe Politice, conf. univ. dr. Cristian Pîrvulescu, Președintele Senatului SNSPA, prof. univ. dr. Iordan Bărbulescu, și Consiliul de Administrație că, în calitate de Rector SNSPA și în conformitate cu Art. 172 din Legea învăţământului superior nr. 199/2023, pun în aplicare această hotărâre, cu efect imediat. Prin urmare, am semnat dispoziția de desfacere a contractului individual de muncă al lui Alfred Bulai, începând de azi, 6 august 2024”, potrivit stirileprotv.ro.

Anchetatorii vor sta de vorbă cu tinerele care spun că au fost victimele profesorului Alfred Bulai.

Una dintre cele 21 de femei a fost audiată și a depus plângere împotriva sociologului.

Cătălina Tăbăcaru, o fostă studentă a profesorului Alfred Bulai, le-a relatat anchetatorilor de la Secția 2 cum a fost hărțuită de sociologul de la SNSPA în timpul facultății.

Aceasta a precizat cum profesorul o punea să se dezbrace pentru a îi demonstra că are încredere în ea. Toată întâmplarea s-ar fi petrecut într-o sală de curs când studenta avea ore de practică.

„Am discutat cu o femeie polițist, într-un cadru foarte profesionist, care îți inspiră încredere și încurajez pe oricine care a trecut printr-o situație similară să facă același lucru.”, susține Cătălina Tăbăcaru, potrivit sursei citate.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati