Ministrul Economiei Virgil Popescu a anunțat care sunt condițiile pentru deschiderea plajelor, după data de 1 iunie.
La plajă se va sta doar pe șezlong, între șezlonguri trebuie păstrată o distanță de cel puțin 2 metri, iar intrarea și ieșirea de pe plajă se va face organizat, în baza unor reguli stabilite de autorități, pentru a nu se crea „busculade”.
„Se revine la circulația liberă a persoanelor în interiorul României. Hotelurile sunt deschise, terasele sunt deschise, plajele sunt deschise, evident trebuie să respectăm niște reguli și la plajă, 2 metri între sezlonguri, plajă numai pe sezlong, tocmai pentru a nu se înghesui lumea, reguli și la ieșire și la intrare, astfel încât să nu se creeze busculade pe plajă. Cred că este un prim pas spre normalitate.”, a declarat Virgil Popescu, scrie Digi24.
Restaurantele nu vor fi deschise de la 1 iunie, urmând să fie evaluată situația din nou, în 15 iunie.
„Restaurantele din hoteluri nu se vor redeschide deocamdată. O să discutăm o nouă evaluare în data de 15 iunie și dacă epidemiologii vor spune acest lucru, sigur vom deschide și restaurantele. Nu am pus nicio restricție pentru hoteluri, ele au fost deschise. Nu avem nicio restricție referitoare la capacitatea de cazare”, spune ministrul.
Administratorii de plaje și patronii teraselor trebuie să se asigure că sunt respectate regulile impuse de autorități, în caz contrar ministrul susține că vor fi aplicate sancțiuni.
„Cei care administrează plajele trebuie să se asigure că sezlongurile sunt la distanță corespunzătoare. Proprietarii de terase trebuie să se asigure să nu servească clienții decât dacă respectă condițiile. Sunt convins că la nevoie și ANPC-ul este pregătit și ITM-ul e pregătită și poliția e pregătită, eu sper să nu fie cazul”, a mai declarat ministrul Economiei.