NEWS ALERT Cel mai mare număr de cazuri din ultimele trei luni. Incidenţa cazurilor în Bucureşti a crescut la 6.15

În ultimele 24 de ore au fost 16.760 de cazuri de COVID-19. Este cel mai mare număr de cazuri noi din octombrie anul trecut, și una dintre cele mai mari raportări de infectări cu coronavirus. Alte 70 de decese au fost raportate.

UPDATE – Grupul de Comunicare Strategică anunţă că până marţi, la ora 10:00, s-au înregistrat peste 16.700 de cazuri noi de COVID-19 şi au fost raportate 70 de decese, din care cinci din perioada anterioară. Dintre cei 487 de pacienţi internaţi la ATI, 54 au certificat care atestă vaccinarea. Incidenţa cazurilor în Bucureşti a crescut la 6.15, de la 5,67 în urmă cu o zi.

”În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 16.760 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 8.642 mai mult decât în ziua anterioară. 1.697 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare”, coform anunţului făcut de autorităţi.

În Bucureşti sunt 2.632 de cazuri noi de COVID-19, în Timiş – 938, Bihor – 834, Suceava – 604, Braşov – 562, Ilfov – 519, Cluj – 501.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este peste 9 în Cluj, peste 7 în Timiş şi peste 6 în Braşov, Ilfov, Suceava şi Bucureşti.

 

În total, până astăzi, 18 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.928.306 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 22.316 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.784.107 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 764 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 59.327 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 17.01.2022 (10:00) – 18.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 70 decese (29 bărbaţi şi 41 femei), dintre care 5 anterioare intervalului de referinţă, ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Buzău, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Hunedoara,  Ialomiţa, Ilfov, Mureş, Neamţ, Olt,  Prahova, Satu Mare, Sibiu, Tulcea, Vaslui, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

Dintre cele 70 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă  30-39 ani, 1 la categoria de vârstă 40-49 ani , 11 la categoria de vârstă 50-59 ani, 10 la categoria de vârstă 60-69 ani, 26 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 21 la categoria de vârstă peste 80 ani.

67 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 1 pacient nu a prezentat comorbidităţi, iar pentru 2 pacienţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Din totalul de 70 de pacienţi decedaţi, 60 au fost nevaccinaţi şi 10 vaccinaţi. Pacienţii vaccinaţi aveau vârsta cuprinsă între  grupele de vârstă 40-49 ani şi 70-79 ani şi prezentau comorbidităţi.

Au fost raportate 5 decese anterioare intervalului de referinţă, survenite în judeţele Bacău, Călăraşi şi Gorj, în luna decembrie 2021.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 4.218, cu 191 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 487 de persoane, cu 2 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 487 de pacienţi internaţi la ATI, 54 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienţilor internaţi, 348 sunt minori, 337 fiind internaţi în secţii, cu 20 mai mult decât în ziua anterioară şi 11 la ATI, cu 10 mai puţin decât în ziua anterioară.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 11.419.097 de teste RT-PCR şi 6.671.266 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 28.750 de teste RT-PCR (16.437 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 12.313 la cerere) şi 59.269 de teste rapide antigenice.

În raportarea de astăzi din alerte.ms.ro, pentru testele RT PCR sunt 3 laboratoare care au făcut prima raportare, astfel există un surplus de 27.771 de teste la totalul de teste RT PCR efectuate până în prezent. Mentionez ca aceste trei laboratoare au trimis mailuri explicative catre INSP in care au confirmat datele raportate in alerte.ms.ro. Laboratoarele au trimis e-mail-uri explicative către INSP, în care au confirmat datele raportate prin intermediul aplicaţiei informatice.

Această corecţie nu afectează numărul persoanelor pozitive, pentru că fiecare test pozitiv este raportat în coronaforms în momentul prelucrării.

Numărul persoanelor pozitive de astăzi este rezultat doar din testele efectuate în ultimele 24 de ore.

Pe teritoriul României, 64.071 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 4.513 persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 66.905 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 30 de persoane.

„Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 18 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 16.760 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 70 decese, dintre care 5 anterioare. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00”, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati