Potrivit datelor finale ale exit-poll-ului Curs-Avangarde, Clotilde Armand a câștigat alegerile la Primăria Sector 1, cu 42% din voturi.
Clotilde Armand (USR) a câștigat alegerile pentru Sectorul 1 din București, arată datele actualizate pentru ora 22.00 ale exit-poll-ului realizat de Curs și Avangarde în București.
Datele transmise inițial pentru ora 20.30 îi arătau pe Clotilde Armand și pe George Cristian Tuță la egalitate.
Clotilde Armand: „Fac un apel la cei din secțiile de votare să fie extrem de atenți”
”Mulțumesc locuitorilor pentru prezența lor în număr mare. Aș vrea să mulțumesc personalului angajat în procesul electoral pentru munca lor. Așteptăm rezultatele oficiale și continuăm să ne facem treaba. Apărăm fiecare vot!
- Eu am mai trecut prin situații asemănătoare în 2016 și 2020, am încredere doar în rezultatele oficiale, fiindcă matematica nu minte niciodată. Fac un apel la cei din secțiile de votare să fie extrem de atenți și să reclame autorităților orice tentativă de manipulare a voturilor sau tentativă de furt. Nu avem încredere decât în rezultatele oficiale.”, a transmis Clotilde Armand pe pagina de Facebook.