NEWS ALERT Greva din educație va continua. Sindicatele resping din nou oferta Guvernului / Cărbunaru: Negocierile s-au încheiat

Guvernul a adoptat ordonanța de urgență prin care cresc salariile cu 1.000 de lei brut pentru personalul didactic din învățământ și cu 400 de lei pentru personalul nedidactic. „Negocierile s-au încheiat. Acesta este mesajul pe care îl transmitem public”, spune purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, la briefing-ul de presă susținut după ședința Executivului. De cealaltă parte, sindicatele din Educaţie au respins oferta Guvernului, iar greva din sector continuă.

Ministrul Muncii Marius Budăi a anunţat că ordonanţa de urgenţă adoptată joi de către Guvern prevede majorarea salariului brut al tutudor cadrelor didactive şi cadrelor didactice auxiliare cu 1.000 de lei şi o creştere cu 400 de lei pentru cadrele nedidactice. La rândul său, ministrul Educaţiei Ligia Deca a precizat că impactul bugetar al măsurilor din această ordonanţă este de circa 2,16 miliarde de lei.

Totodată, purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru a precizat că mesajul public pe care îl transmite Executivul este „negocierile s-au încheiat”.

Lider de sindicat: Acțiunile de protest continuă de marți încolo

Sindicatele din Educaţie au respins, joi, oferta Guvernului pentru încetarea protestelor iar greva din sector continuă, au anunţat joi liderii federaţiilor sindicale, după consultările de la Guvern.

Preşedintele FSLI Simion Hăncescu a declarat, după ce Guvernul a adoptat ordonanţa, că lucrurile nu sunt schimbate faţă de ziua precedentă.

”Premierul ne-a invitat la noi discuţii, probabil legate de întreaga listă de revendicări”, a spus Hăncescu.

El a precizat că şi marţi, 6 iunie, va fi grevă şi că decizia privind încetarea protestului le aparţine sindicaliştilor.

„Marți este grevă, alte date eu nu am la această oră, oamenii au semnat pentru grevă generală”, a preciat Simion Hăncescu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati